Erau oamenii mai cumpătaţi, domnule, cel puţin aşa mi se pare mie acum când mă gândesc la anii copilăriei şi ai primei tinereţi. Munceau la câmp, la locurile lor de muncă, acasă prin gospodărie şi mâncau ce aveau, nu mureau de foame şi nici nu trăiau din lipsuri. E drept că, uneori, poate mai pofteai la ceva “bun”, pe care fiecare şi-l reprezenta în funcţie de cum îl ducea capul şi papilele gustative.
Duminica, gospodinele tăiau, adică îi puneau pe bărbaţi să facă trebuşoara asta, câte o găină. Cocoşul era menajat pentru a asigura refacerea efectivului de păsări. Dacă era vreun mascul în plus faţă de numărul necesar era păstrat pentru ocazii speciale. După ce ultimul strop de viaţă se scurgea din vietatea sacrificată, era jumulită, pârlită şi se trecea la tranşarea ei. Chestiunea era făcută după un ritual bine stabilit de fiecare bucătăreasă în parte, astfel încât se alegeau bucăţile bune de friptură, iar restul se băga la ciorbă. Animalul asigura baza pentru 2, chiar 3, feluri de mâncare. Se gătea mai mult duminica să avem mâncare pentru câteva zile. Când se termina se punea pe mese mâncăruri de legume, varză, fasole şi altele mai mult sau mai puţin consacrate, dar gustoase. Gustul era potenţat şi de munca de peste zi.
La masa de prânz, duminica, se mânca bine şi, apoi, toată lumea avea program de voie. Era sărbătoare!
Sărbătoarea avea darul de a asigura odihna, confortul şi socializările necesare pentru menţinerea socităţii în parametrii normali de funcţionare.
La sărbători, Paşte sau Crăciun, se gătea, de asemenea, mai mult. Nu pentru ghiftuială. Era metoda prin care femeile casei îşi rezervau clipe de odihnă, clipe de tandreţe pentru “oamenii” lor şi clipe pentru a-şi mângâia copiii pe creştet pe îndelete, şi nu în fugă cum făceau în restul anului. Familia, rudele şi prietenii re reîntâlneau şi se simţeau bine. Muzică, dans, glume şi veselie. Apoi, odihna era cuvântul de ordine.
Acum mâncăm bine în fiecare zi, muncim tot mai puţin şi suntem tot mai preocupaţi de ograda vecinului. Ba, mai mult există chiar o competiţie acerbă, îndârjită, care să aibă mâncare cât mai multă, băutura să curgă în valuri, să nu cumva să aibă altul mai mult ca el pe masă, iar dacă vin musafirii să nu aibă motiv să râdă. Ghiftuiala şi îmbuibarea a înlocuit sărbătoarea, iar cel mai important lucru este cursa contracronometru la cumpărături. Nervoşi şi ţâfnosi e musai, altfel nu simţi că ai fost la piaţă sau supermarket.
Bătrânii mei, ai noştrii de fapt, posteau, mergeau la biserică şi abia după ce se împărtăşeau începeau activităţile prealumeşti. Acum aşteptăm Învierea în cluburi, iar sărbătorile sunt alte ocazii pentru a epata, a afişa ostentativ poziţiile sociale şi de a trage chiolhanuri straşnice.
Bătrânii noştri, după sărbători erau odihniţi, se refăceau pentru un nou sezon de muncă. Grea. Noi, după minivacanţe, începem să mergem la serviciu pentru a ne reface în urma petrecerilor organizate în zilele libere de Paşte şi de Crăciun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu