Un produs Blogger.

Premianții fără premii

Scrisoare către soția mea

joi, 23 ianuarie 2014


Știi!?...
Nu știu cum să-ți spun pentru a mă face cât mai bine înțeles. Nu sunt un om perfect, ba dimpotrivă aș putea spune, iar cât privește perfecțiunea la care ți-ai dori să fiu ca soț, ți-o spun sincer că sunt la o distanță respectabilă de realitatea pe care o visezi. Nici nu vreau, de fapt, să fiu perfect, nici ca bărbat și nici ca soț. Îți dai seama ce plictiseală ar fi pe capul tău?
Relația noastră a fost tot timpul una tumultuoasă, mă rog, spune-i tu cum vrei, dar nu a fost în niciun caz rectilinie. Am avut momente grele, în care eram gata să capotăm, aproape că nu vedeam ieșirea din situația de criză. Mda... știu că rândurile astea se citesc cel mai cu nesaț, nu îți fie rușine (dacă te încearcă sentimentul ăsta cumva acum), pentru că viața le rezervă tuturor astfel de prilejuri în care să-și dovedească cât sunt de uniți, cât sunt de puternici. Poate te temi în adâncul sufletului tău că vor fi unii care să râdă. Ar fi minunat, oamenii care pot râde sunt medicamente sociale, așa că nu ai de ce să pleci capul. Am greșit față de tine, am avut și momente când am fost mândru că suntem alături, e drept că astea au fost cele mai numeroase. Dar te-ai făcut că nu observi că sunt în avantaj, ai zâmbit și ai mers mai departe. Alături de mine!...
Nu ești perfectă, dar simt alături de tine cum imperfecțiunea este captivantă. Îmi place, deși îmi mai sare țandăra câteodată, cum scapi lucruri din mână, așa fără motiv, mă fascinează cum explici tu, fără nicio urmă de culpabilitate că nu ai ce face, că asta pățești de când te știi. Mă derutează teribil capacitatea ta de a citii oamenii, da vedea în ei bunătatea, răutatea, ipocrizia, acolo unde eu nu reușesc. M-am rățoit la tine de nu știu câte ori când am simțit că ești rea, pentru ca apoi să constat că aveai dreptate. M-ai lăsat mut de uimire dând dovadă de generozitate atunci când mie mi se părea că nu ar fi cazul de așa ceva. De ce să nu acordăm o șansă omului!? Așa ai răspuns atunci când ai simțit asta. Mă stânjenește faptul că nu ești prefăcută, că nu poți să fii amabilă de conjunctură atunci când simți că nu e cazul. Încă mai am de învățat de la tine că nu trebuie să îți deschizi sufletul în fața celor care nu merită...
Știi ceva, Adina!?...
Mă supără teribil când mă știu atât de dator la tine, când știu că aș vrea să îți ofer foarte multe, dar nu am posibilitățile materiale. Mă mai necăjesc când văd că în ochii tăi nu există nicio urmă de reproș, ba dimpotrivă. Nu pot să îți ofer nimic grandios...
...dar anii petrecuți alături de tine au avut un efect miraculos asupra mea. Mi-au spălat sufletul de mizerii și a crescut frumos, iar acum, în ziua când ne-am căsătorit, ți-l ofer încă o dată cadou.
Te iubesc!

Niciun comentariu:

 

Premianţii fără premii

search

Joia, la 17:00, se aude la radio

Most Reading