Un produs Blogger.

Premianții fără premii

miercuri, 28 mai 2014

ÎNCEPÂND DE ACUM NE VEDEM ȘI NE CITIM AICI.

Pofta de şorici a pârjolit tot!

marți, 27 mai 2014

Mi-am adus aminte despre o întâmplare a copilăriei mele. În fiecare zi, eu mergeam la bunicii din partea tatălui pentru că părinţii mei, ocupaţi cu agricultura socialistă, nu aveau timp, pe perioada verii, să se ocupe de creşterea şi educaţia mea. Aşa că, greul punerii mele pe un făgaş normal în viaşă a revenit bunicilor. Aici mă jucam prin curte, făceam avioane din şindrilă pe care le lansam în zbor, visând că o să ajung cândva pilot. Nu a fost să fie!

Între mesele principale de peste zi, nu uitam să mă jocu cu Băiatu', câinele după care am plâns foarte mult atunci când a murit. Într-una din zile l-am căutat peste tot, vroiam să mă joc cu el. Când am trecut pe lângă gardul vecinilor ce-mi văd ochii!?... Tanti Miţa, vecina bunicii, spăla un porc, care tocmai fusese pârlit. Un miros puternic de şorici mi-a lovit nările de copil care tocmai împlinise de o lună 5 ani de viaţă terestră. M-am tot învârtit pe acolo, am dat cu "sărut mâna" doar-doar mi-or da şi mie puţină piele de pe porc.

Am plecat dezamăgit şi cu gura plină de salivă. Îmi era fircă să deschida gura să nu inund curtea. Cum mergeam eu aşa agale, paşii m-au purtat către claia de paie, pe care bunicul le strânsese pentru perioada rece a anului. Mă pune necuratul să întorc capul şi ce credeţi că văd!? Bătatu' dormea în paie, se lăfăia, ce mai! Imediat am compilat - paie, foc, pârlit = şorici! Atât mi-a trebuit, să ajung la concluzia finală. Am pus mâna pe chibrit şi... flăcările se înălţau până la cer. Cel puţin aşa mi se părea mie atunci! Câinele, când a simţit căldura la curu' lui a zbughit-o! Logic, doar nu era sa stea să-l pârlesc eu!...

Am fugit de-mi sfârâiau câlcâiele. Au venit pompierii, au sărit vecinii să potolească pârjolul. Până la umră focul a fost stins. Acum, pompierii nu înţelegeau cum de au luat foc paiele. Caută ân stânga, caută în dreapta şi văd ei că vecinii tocmai au pârlit un porc. Ipoteza a fost că a sărit o scânteie de la focul lor şi aşa au ajuns paiele bunicului scrum. Eu mă bucuram, urmărind evoluţia lucrurilor, şi deja anticipam că voi scăpa cu obrazul curat.

Nu a durat mult bucuria mea pentru că, bunica, grijulie, şi-a adus aminte de mine, şi, când m-a văzut stând liniştit în curte, eu care speriase şi pe dracu', m-a luat în braţe să mă pupe. Atunci a auzit că zdrăngănea ceva în buzunarul pantalonilor mei. Bagă mâna şi scoate... UN CHIBRIT!
După o bătaie bună eram în stare să recunosc toate incendiile de pe lume ca fiind ale mele!

Un om, o viață, o lecție

luni, 26 mai 2014

Am avut şi eu, în urmă cu câțiva ani, un mic concediu, ca omul, deh! Înainte de asta am discutat unde sa petrec cele câteva zile de vacanţă. Între alternativa unei deplasări peste hotare şi rămânerea pe plaiul românesc am ales ultima variantă. Am mers în Sulina pentru a vedea Delta Dunării. E frumos acolo, dar nu despre asta vreau să scriu acum. Ci despre oamenii Deltei. Oameni simpli, dacă îi judeci după port, dar oameni cu principii dacă ajungi să-i cunoşti. Nu se plâng de faptul că sunt izolaţi.

La un moment dat am ajuns în Cardon, un sătuc aflat nu de parte de Sulina. Când am intrat în sătucul înconjurat de ape l-am găsit pe nea Mihai. Un bărbat între două vârste. Se întorcea de la pescuit. În ziua aia avea o găleată plină cu bibani. Mi-am luat inima în dinţi şi am intrat în vorbă cu el. După ce mi-a spus despre câte ar mai fi nevoie să se facă în zonă l-am întrebat cam de câţi bani dispune el lunar. Mi-a răspuns cu o francheţe surprinzătoare. „Eu sunt şmecher! Mai merg la sapă, mai prind un peşte pe care îl vând şi câştig aproape două milioane de lei pe lună!”. M-am uitat la el să văd dacă nu cumva glumeşte cu mine. Nici pe departe! Vorbea foarte serios şi era mândru de forţa lui de muncă. În faţa unei asemenea realităţi am rămas mut. Nu am ştiut ce să mai spun. Starea mea de incertitudine s-a accentuat când mi-a spus că el nu a mai văzut carnea de nici nu mai ştie când.

După o discuţie de aproape un sfert de oră, respectuos, dar ferm, ne-a sugerat că are treabă. Trebuia să cureţe peştele pentru a nu se strica. Nu de alta dar aia era masa lui din ziua respectivă.

Am plecat buimăcit de la întâlnirea cu omul. Sărac, flămând, dar cu o demnitate care impunea respectul oricui. Ce m-a impresionat a fost, însă, altceva. El era revoltat despre faptul că nimeni, şi aici se referea la autorităţi, nu are grijă de protecţia mediului în Delta Dunării. Am înţeles că grija faţă de noi, adică faţă de mediu, nu este o găselniţă modernă. Cu ea ne-am născut, dar avem grijă să o înăbuşim din faşă. E suficient să ne uităm în jur...


Corespondență de familie

duminică, 25 mai 2014

Draga mea,
Nu-ți pot trimite salariul luna aceasta, din cauza recesiunii economice profunde în care s-a afundat subit economia mondială, așa că îți trimit 100 de sărutări înfocate.
Tu ai fost, ești și vei rămâne, iubirea mea pe viață!
Soțul tău, Ionică

Dragul meu
Îți mulțumesc pentru cele 100 de sărutări înfocate și îți trimit detaliile cu privire la cheltuielile mele recente:
1. Lăptarul a fost de acord să primească 2 sărutări pentru lapte și să mă dezbrac în față lui, în fiecare dimineață, pentru o lună de zile.
2. Electricianul a acceptat să nu ne decupleze încă de la curent abia după ce i-am aplicat cea de-a 7-a sărutare înfocată (pe ureche), l-am mângâiat 10 minute într-un anumit loc și l-am lăsat să-mi bage limba în gură de 3ori.
3.Proprietarul vine în fiecare zi și cere 2-3 sărutări de consolare în loc de chirie, în plus, m-a anunțat că,de luna viitoare va trebui să i le aplic într-o zonă mai sensibilă, înțelegi ce vrea să zică, da?...
4. Patronul supermarketului nu a acceptat numai sărutări înfocate, astfel că a trebuit să-i ofer și alte 'chestii' negre și fierbinți (nu cafea, că nu mai avem!)...
5. Pe mărunțișuri am mai cheltuit 40 de sărutări înfocate + mângâieri.
Nu-ți face griji pentru mine, mi-au mai rămas vreo 35 de săruturi și sper să mă descurc luna aceasta. Pot să-mi fac planul de cheltuieli și pentru luna viitoare la fel? Te rog, sfătuiește-mă câte să dau la revizia mașinii?!
Cu drag, Iubirea ta!


Cum văd eu lucrurile

vineri, 23 mai 2014

Sunt tentat uneori, recunosc, să condamn, să judec, să trag concluzii atunci când mă aşez să scriu. Este o meteahnă şi sper să fie doar a mea, deşi dacă privesc în jur am impresia că nu sunt singur şi prind curaj. Cred că atitudinea generală din societate, de a găsi vinovați, este generată de modul în care ne respectăm unii pe alții. De aici pornește totul. Lipsa de respect din partea celor care sunt înnobilați cu reprezentarea interesului cetățeanului generează și mai mult tensiune socială.
Prima întrebare la care am încercat să-mi răspund de-a lungul timpului a fost cea referitoare la modul cum se naște politicianul. Ne naștem și creștem laolaltă, primind aceleași informații – mă rog, apropiate. Unii dintre noi se desprind de mulțime și revendică privilegiul de a-i reprezenta pe ceilalți. Încearcă să convingă de faptul că interesul general este motivaia lui, că se va lupte pentru binele nostru al tuturor. Minunat! Suntem vrăjiți de binele promis, chiar ignorăm faptul că nu ni se arată și care sunt mijloacele de a ajunge acolo. Simpla promisiune de bine pare să ne hipnotizeze. Vorbesc despre un fenomen la nivel da masă și nu vreau să-i supăr pe cei care întrezăresc aceste lucruri. Ce anume mecanism trezește dorința unui om de a efi exponentul celorlalți? Încă nu am reușit să aflu. Dorința de putere, bani, influență, statut social!? Poate că fiecare în parte sau în proproprții diferite, toate cele menționate anterior, dau un produs convingător. Cert este că deși nu știm mecanismul exact care generează dorința de a fi politician, activtatea politică este un aspect necesar în organizarea socială actuală, indiferent de ce meridian al globului discutăm.
Am mai încercat să aflu ce anume face ca, după alegere, politicianul să se desprindă puternic de societate, să pară rupt de cei pe care-i convingea deunăzi că el este cel mai potrivit să vorbească în numele lor în cadrul instituțiilor deliberative. La scurt timp după preluarea demnității publice, politicanul ales devine, aparent, pretențios, gomos, plind de ifose și afișează un aer de atotștiutor. Privește cu dispreț, arareori cu înțelegere, aproape niciodată nu empatizează cu suferințele celor din jur, eventual mimează dacă asta aduce un oareșce profit, capital electoral adică, și pare stăpân pe situație. Logic, că după preluare atribuțiilor politice, el are un alt nivel de acces la anumite informații. Unele dintre acestea îl doboară, îl subminează, îl fac să se prăbușească în el, altele îl determină să pară un superom. Indiferent de situație asta evidențiază tocmai lipsa de pregătire a individului respectiv din punct de vedere educațional, și nu profesional. Informațiile la care el ajunge să aibă acces, unele dintre ele nedestinate publicității, îl fac să considere că deține adevărul, că poporul este un accesoriu al puterii și nu sursa ei. Din acest moment încep reproșurile din partea populației, care nu se mai simte reprezentată, nu se mai regăsește în dezbaterile publice.
Pe de altă parte, fenomenul politic este privit ca unul blamabil. Există și motive pentru asta. Fundamentate! Ideea e că nu politica în sine este rea, ci modul în care se practică. Politica are la bază ideea de reprezentare a interesului cetățeanului. Din această perspectivă, politicul este esențial pentru societate. Poate că funcționează defectuos, poate că s-ar putea îmbunătăți acest mecanism, dar cu siguranță, în lipsa unei alternative care să-l înlocuiască, suntem obligați să lucrăm cu el. Deci, politica în sine nu este rea, ci modul în care se practică. Tolerarea, acceptarea sau indiferențafață de abaterile de la normele morale, ba chiar și cele legale uneori, a făcut ca denaturarea fenomenului să se accentueze, modul în care a fost perceput acest fenomen de către cei neimplicați politic este unul pur dezavantajos. De aceea, cred că o critică acerbă trebuie făcută celor care denaturează fenomenul și ideii de politică în sine.
Au existat discuții cu privire la modul în care se prezintă ofertele electorale. Fie s-au prezentat disfuncționalitățile adversarului politic, fie au fost aduse la rampă oferte ireale, utopice, în care nimeni nu credea. Nu credea din punctul de vedere al viabilității lor. Atacurile la persoană și utilizarea votlui ca mijloc sancționator al celui care a dezamăgit electoratul nu reprezintă o soluție. Sigur, neaplicarea ștampilei pe cel care a dezamăgit reprezintă o sancțiune politică, dar aplicarea acesteia, adică votarea unui alt candidat sau partid, fără să fim convinși că vor construi pe mai departe reprezintă jumătatea unui drum. O boală de care suferim în ultimii 25 de ani.
Boala începuturilor pare să fie cea care a cuprins România. Astfel, asistăm al ofertele competitorilor electorali care au toate în comun atingerea obiectivului de a trăi mai bine, în sens economic, social, cultural, al respectării drepturilor omului. Chiar cred în sinceritatea acestor obiective declarate. Păi, dacă obiectivele sunt comune, de ce există atâtea oferte alternative!? Dintr-un singur motiv, și anume al traseului, al drumului de a ajunge la finalitate, la destinație. Fiecare dintre noi vedem diferit modul în care să mergem către scopul propus. Ei, de aici începe tragedia. În sensul că schimbările politice nu au continuat proiectele, reformele începute. Cele bune desigur. Au fost demolate construcțiile stângii de către dreapta, ale dreptei de către stânga și tot așa, pe motiv că noi știm mai bune cum se face. Din această cauză am ajuns în situația de a avea o multitudine de porniri, de începuturi, de starturi fără finish. Cred, dacă-mi este permis, că avem nevoie să înțelegem că trebuie să mergem, nu să staționăm, e necesar să construim, nu să demolăm, e benefic să îndreptăm, nu să condamnăm.
În cele din urmă vreau să spun că nu înțeleg de ce oamenii politici, majoritatea dintre ei, se înfățișează ca oameni care le știu pe toate, au soluții la toate. Se stăpânesc, gesturile le sunt controlate, discursul este exersat la virgulă. Mă rog, de cei care se mai respectâ cât de cât. Este rău să fii om!? Un candidat emoționat în fața electoratului – a nu se confunda cu plânsul teatral -, care să fie ușor stângaci din acest motiv nu ar fi mai natural!?
Cred că e nevoie să readucem omul la omenie.

 

Premianţii fără premii

search

Se încarcă...

Joia, la 17:00, se aude la radio

Most Reading