Problema în lumea noastră este aceea că proștii sunt siguri pe ei, în timp ce inteligenții sunt plini de îndoieli.
Charles Bukowski
Suntem invidioși. Asta este! Sigur că nu o să recunoaștem în public acest lucru, nu dă bine să îl invidiezi pe altul, să arăți că îl pizmuiești pentru succesul lui, pentru starea lui materială sau pentru fericirea lui. Ideea este ce facem atunci când apar trăirile astea, atunci când sâmburele începe să încolțească? Or să fie voci care să susțină că ele nu trăiesc astfel de stări, că nu invidiază, că nu au orgolii. M-aș bucura să fie foarte adevărat. Dar cred că o astfel de raportare e total greșit, ba chiar păguboasă. Invidia și orgoliul fac parte din natura umană. Risc să spun că toți le avem în interiorul nostru. Ceea ce ne diferențiază este modul de raportare la ele.
În funcție de educație, caracter, personalitate, cultură și credință reacționăm diferit. Una este să conștientizezi aceste stări și să lupți cu ele, și altceva este să te lași pradă lor. Dar, exact cum spunea George Brassens, ca să îți dai seama că ești prost trebuie, totuși, să-ți meargă mintea.
Sub imperiul invidiei sunt oameni care dezvoltă antipatii și se ajunge, uneori, la o ură foarte puternică. E dureros să constați că ai o anvergură mai mică decât posibilitățile tale, te doare, dar asta nu legitimează atacul împotriva celui care are succes mai mare în comparație cu tine. Invidiosul, ar vrea să ia locul celui pe care îl vizează, dar dacă nu discutăm despre o realitatea creată, proiectată, ca urmare a unei situații patologice, el conștientizează că trebuie să dea piept și cu valul antipatiei celor care nu agreează însușirea pe nedrept a muncii altuia.
Bine, mai sunt unii care mizează, folosind o îndrăzneală dusă la limită, pe lipsa de reacție a celor din jur. Pentru că, nu-i așa!?, suntem oameni și ne place când rahatul este aruncat împotriva altuia, ne bucurăm că nu suntem în situația de a fi mânjiți, nu mai contează că e pe nedrept, important este să chicotim nevăzuți. nenorocirea apare când un strop din mizeria aruncată de protagoniști cade și pe bombeul spectatorului. Atunci e nenorocire! Este indignat de ce se întâmplă doar pentru faptul că a fost afectat în mod direct.
Am mai spus-o cândva, pentru mine desigur, că principala luptă este aceea cu noi.
N.B. - rândurile de mai sus sunt autoportret
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu