Îmi intrase mie în cap că e musai să mă fac actor. Mă și vedeam pe scenă trăind emoțiile și bucuriile rolurilor. Mă vedeam comediant. Era musai să-i fac pe oameni să râdă. Când mergeam la film, la teatru, la spectacole, intriga îmi era total străină, pentru că eu eram atent la cum interpretau actorii, ce făceau ei, cum se transpuneau în pielea personajelor.
În Giurgiu, unde făceam liceul, la 60 de km de casă - chiar dacă Bucureștiul era la numai 11, a trebuit să merg acolo din cauza politicilor PCR (Partidul Comunist Român) -, erau două cinematografe și un teatru. Nu îmi scăpa niciun film și niciun spectacol. Ba, mulțumită devotamentului pentru artă, mă aciuasem pe lângă Teatrul Ion Vasilescu și acolo ajutam la descărcarea recuzitei, la căratul sculelor și la aranjarea lor în scenă. Eram de-al casei, ce mai. Ajunsesem să intru la teatru gratis, iar pentru că am fost silitor îmi câștigasem dreptul să mai aduc și câțiva prieteni. Ghiciți ce aduceam. Fete, logic! Eram singurul băiat din clasă, aveam 34 de colege. Avea balta pește. Dar să nu pierd șirul poveștii...
Îmi aduc aminte că m-am întâlnit cu mari actori ai scenei românești în culisele teatrului giurgiuvean. Ce fericit am fost când s-a oprit Jean Constantin și a dat mâna cu mine. Venise cu Fantasio de la Constanța.
Ei, mă pregăteam sufletește să merg la examen la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică). Dar. ți-ai găsit!... Mama și tata, sau invers, se opuneau vehement. Ei susțineau că actorii nu au viață personală, că sunt bețivi și curvari, că așa și pe dincolo... Degeaba încercam eu să le spun că eu o să fiu altfel. Ei o țineau p-a lor: nu și nu! Of...
Vă dați seama că pentru a merge la spectacole, la filme, trebuia să sacrific timp. Și pe care era să-l aduc pe rugul artei decât pe cel dedicat școlii. Am început să lipsesc de la cursuri, zilnic câte o oră, două. Ele se adunau, dragele de ele, absențele, zic.
Eu făceam naveta săptămânal, plecam duminica de acasă și trebuia să mă întorc sâmbăta. Pe atunci se lucrau șase zile pe săptămână, uneori chiar șapte. Mă rog. Eu mai veneam și vinerea. Eram șmecher. Asta credeam eu. Ajung acasă obosit, după călătoria cu trenul, apoi drumul pe jos de la gară... Intru în curte:
- Săru' mâna.
- Să trăiești, zice mama printre dinți.
- Bună ziua, mormăie tata.
S-or fi certat între ei, m-am gândit eu și mi-am continuat drumul către casă. Mă schimb de hainele de școală și merg la masă. Îmi pune mama mâncarea în farfurie, vine și tata, mă lasă să mănânc în liniște, dar simțeam cum îmi studiau fiecare mișcare. La sfârșit mă abordează tata.
- Cum merge cu școala?
- Bineee, zic eu vesel.
- Mâine, sâmbătă nu ai ore?
- Nu, avem atelier și m-am învoit.
- Da!?
- Da!
Îl văd că se ridică și iese din cameră. Taci, că l-am păcălit iar. Numai că nu trece mult și îl văd pe taică-meu că se întoarce cu o hârtie în mână. Mi-o dă și zice, citește-ne și nouă asta. Parcă o văd și acum:
Tovarășe Terteci Ion, vă aducem la cunoștință faptul că fiul dumneavoastră a acumulat nu mai știu câte absențe nemotivate. Vă informăm că, fiind elev în clasa a XI-a, dacă mai absentează nejustificat o singură oră, vom lua măsura exmatriculării lui. Urmau semnăturile...
Am înțepenit!
- De ce, mă, Paștele mă-tii - a început tata discursul de reeducare -, îți bați joc de munca noastră!? Noi, io și cu mă-ta, muncim pe brânci să te ținem la școală și tu ce faci!?
- Să-ți explic, zic eu...
- Ce să explici, mă?, și buf, una după ceafă.
- Am fost la filme și la spectacole, să văd actorii, vreau mă fac actor...
Atât a trebuit! Și-a scos centura de la pantaloni, una adusă din Libia, pe unde a fost de a muncit, și a trecut la treabă. Vâjâia centura prin aer și plesnea peste curu' meu. Nu ziceam nimic. Tăceam mâlc. Trebuie să se oprească, zic eu. A bătut la mine sănătos, dar cu grijă să nu îmi provoace răni grave...
- Tu dai la Drept, auzi!?
- Nu, spuneam eu revoltat.
Și iar începea. Trosc, pleoșc, buf... Cum credeți că s-a terminat în cele din urmă? Am zis ca el. Am mers la Drept, m-am înscris la examen, am mers la examen și am ieșit după cinci minute. Am zis că moare atunci. Abia aștepta să ajungă acasă să pună iar centura în funcțiune. Asta era în 1988. În februarie 1989 m-au chemat la Armată. Acolo m-am decis să merg la Drept. Îmi imaginam iar centura funcționând. După lăsarea la vatră am mers la examen, am fost admis și viața mea a decurs liniștită... Vorba vine.
Am intrat în presă în timpul studenției ca formă de protest că nu vreau să profesez.
Uneori mă mai surprind visând și acum că sunt un actor de comedie, că oamenii râd, se simt bine și că asta e posibil datorită muncii mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu