Ce ciudat!... Ne metamorfozăm inexplicabil în funcție de vârstă. Abordăm și ne arborăm măști sociale pentru că așa trebuie să fie. E musai să fi în rândul lumii. Altfel nu se poate.
În adolescență visăm la o iubire cum nu e și nu a mai fost, iar când ne îndrăgostim avem sentimentul zborului peste rai, al imponderabilității, chiar. Ne uităm în jur și avem speranța care frizează pretenția că toată lumea ne admiră, ne invidiază și ne prețuiește pentru sentimentele nutrite. Ba, mai mult de atât, aproape că milităm ca iubirea să devină un obiectiv universal valabil, un scop global... Cât de frumoși sunt oamenii care iubesc... La vârsta iubirii permise imaginea a doi tineri ținându-se de mână este una ruptă din Rai. Singurele sentimente negative ar putea să fie doar invidiile că ne dorim să trăim la fel de intens povestea dragostei noastre.
Pe la 35, 40 de ani lucrurile se mai schimbă puțin. Oamenii care îndrăznesc să se îndrăgostească încep să-și ascundă sentimentele, fug de ceilalți. Parcă nu vor să fie văzuți. Ceea ce părea un ideal în tinerețe și pentru care erau gata să moară fără preget, acum îi face să trăiască în pseudoclandestinitate. Iubirea nu mai este frumoasă la scenă deschisă. E musai să fie purtată în sufletul bine închis, ochii să fie ascunși de privirile celorlalți, ca nu cumva să se vadă că sunt fericiți. Ei, și de aici începe un alt episod existențial, chiar dacă iubesc, îndrăgostiții maturi nu au ezitări în a observa și judeca impertinența și îndrăzneala tinerilor de a se ține de mână în public. Dacă observă că se sărută doi juni vor înfiera aproape cu mânie faptul că le lipsește educația. Vor judeca, vor pronunța sentințe definitive și vor pune la zid frumosul pe care și ei l-au trăit public și acum în taină.
Către vârsta a treia sentimentul de iubire apare ca un fel de diavol. Cum să te îndrăgostești!? Cum să iubești la anii ăștia? Frumosul, după ce a trecut prin aparența socială de indiferență, ajunge un marasm sufletesc.
Și totuși... toți, dar absolut toți, invocăm dreptul să iubim, dar ne temem de asta... Frumosul e greu, dar mai trainic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu