Amintiri pe discul de vinil

De câte ori merg cu maşina de la Orăştie către Costeşti trăiesc un sentiment uşor inexplicabil, este un amestec de emoţie, de nerăbdare, curiozitate şi nestatornicie. Locurile îmi par de fiecare dată altele... Maşina se scurgea alene pe asfaltul denivelat, troncănind din când în când... Nici nu era de mirare la câte erau prin portbagaj.

"Aici Bucureşti, România. Ora exactă!"...

- Măi, Dinule, când dracu' a trecut timpul aşa repede!?

Parcă nici nu m-a auzit. Se uita înainte, mai verifica din când în când retrovizoarea, deşi nu cred că avea motive să o facă atât de des în condiţiile traficului din zonă.

- Mă bucur din suflet că îţi place "Pasărea colibri"!

Am încercat încă o dată să deschid un dialog, chiar dacă nu ştiam sigur de ce vreau să fac asta. Simţeam nevoia să vorbesc cu el. Mi se întâmplă adeseori să vreau să vorbesc pur şi simplu. Alteori, deşi ar trebuie să comunic mai mult, devin taciturn, la fel de inexplicabil ca în prima ipoteză.

- Cum să nu!? Chiar foarte mult... Ştii acum cred că nu mai e ce-a fost....

"Ptiu, drace, aşa îmi trebuie dacă nu am tăcut. Încă un nostalgic..."

- ...erau alte vremuri. Mult mai dichisite, mai cu socoteală. Plus de asta, îmi aduc aminte, continuă Dinu istorisirea, cum ascultam muzica imprimată pe discurile de vinil. Fiecare avea viaţa lui, amestecată cu viaţa ta. Odată, prin casă, făceam curat. În vânzoleala aia am lovit capacul de la pick-up, care s-a trântit peste discul din el, care, desigur, s-a zgâriat. Cam acelaşi lucru s-a întâmplat, cu un alt disc montat la acelaşi pick-up, când am sărutat o fată în tinereţe. În graba mare am lovit aparatul care a scrijelit suportul muzicii din tinereţea mea... De fiecare dată, când ascultam muzică şi acul ajungea pe disc în dreptul zgârieturii retrăiam amintirile, momentele când defectul apăruse. Practic ele, pe ele erau scrise istorii, vieţile noastre... Acum, nu-ţi mai place muzica de de stick, pa! O ştergi şi pui alta...

Mă uitam în zare şi mă gândeam... Aveam inima cât un purice în mine.

Lăsăm tot mai greu şi mai puţine amintiri, deşi am vrea cu toţii să luăm cât mai multe cu noi.