Un produs Blogger.

Premianții fără premii

L-a trădat pe Dumnezeu pentru a lucra în Poliţie

duminică, 9 iunie 2013

S-a specializat în propovăduirea cuvântului Domnului. A şi făcut-o un timp în calitate de profesor de religie. Dar a ajuns la concluzia că trebuie ca şi cuvântul Poliţiei să se facă auzit. A dat sutana jos şi a îmbrăcat haina de poliţist. A ales să fie purtător de cuvânt (ce altceva!?) la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Bogdan Niţu este cel pe care unii îl mai văd la ştirile tv. La televizor este o singură imagine pentru toţi, aici sunt mai multe imagini pentru un singur om. (un interviu mai vechi, dar de actualitate.)

- De câte ori mă întâlnesc cu tine, nu ştiu cum să fac, să mă aplec să-ţi pup mâna sau să iau poziţia de drepţi...
- Aceeaşi reacţie o au şi mulţi dintre colegii mei, respectiv, cei care sunt poliţişti îmi zic „sărut mâna!”, iar cei care mi-au fost, înainte de a intra în poliţie, colegi îmi zic „să trăiţi!”. Nici eu nu am reuşit să stabilesc care dintre cele două laturi ar fi cea mai potrivită, cred că o strângere prietenească de mână ar fi cea mai indicată.
- Dar ţi-ai păstrat, totuşi, barba...
- Din motive pur estetice! Nu are nicio semnificaţie religioasă în cazul meu!
- Se spovedesc poliţiştii la tine?
- Ăăăă... da... putem spune şi aşa... e un fel de spovedanie mai atipică. Discutăm multe dintre chestiunile cu care ne confruntăm zilnic. Din păcate nu prea avem timp să ne împătăşim şi experienţele extraprofesionale sau preocupările astea metafizice, dar, în general, avem o relaţie de comunicare.
- Dacă tot am luat-o pe linia asta, trebuie să spunem că nu prea respecţi secretul spovedaniei. Sau cene dai nouă, ziariştilor...
- Nu, pentru că sunt „off the record” multe informaţii, ca la spovedanie, pe care am grijă să vi le distribui într-o formă... sau să nu vi le distribui deloc...
- Deci există cenzură!
- Nu, sunt anumite informaţii care nu sunt chiar de interes public şi, din motive legate de mersul anchetei, nu pot, în momentul respectiv, să vi le împărtăşesc. Le păstrez eventual, fie pentru mai târziu, fie nu pot fi divulgate.
- Ce-ţi face viaţa mai grea, munca în poliţie sau munca alături de ziarişti?
- Nu pot să fac o distincţie. Pentru mine, munca în poliţie se confundă cu rolul de purtător de cuvânt. Mă simt coleg cu ziariştii, atunci când sunt cu ei, coleg cu poliţiştii, când sunt cu poliţiştii. E greu de... Nu pot să zic că îmi face viaţa grea presa. Din contră, când nu mă sună nimeni într-o zi parcă nu-mi justific existenţa.
- Cât Dumnezeu există în munca poliţiştilor şi cât de mult îşi bagă dracul coada în ea?
- Există... există... multe asemănări între slujirea, să zicem, aproapelui, în sens religios, şi munca de poliţie. În sensul că aceleaşi principii de adevăr, dreptate şi respectarea celuilalt se regăsesc atât în religie, cât şi în poliţie. Nu ştiu dacă îşi mai bagă câteodată... Ca în orice activitate, şi în poliţie există influenţe malefice, dar încercăm să le eliminăm. Cel puţin asta e intenţia noastră.
- Cum te-ai adaptat le mediul de lucru?
- Eu cred că bine, acum fac eforturi să învăţ din mers multe chestiuni care ţin de procedură, care ţin de practica muncii de poliţie, dar şi de teorie, sens în care m-am înscris la Drept de anul acesta... Încerc să învăţ de la fiecare, de la agent până la domnul inspector şef sau în ordine inversă cât se poate de mult.
- Ca fost preot, eşti model de conduită pentru colegii tăi sau ei pentru tine?
- Nu se exclud cele două, putem spune că poliţiştii au şi o latură morală a comportamentului. Cel puţin cât sunt în uniformă nu se pot comporta oricum, inclusiv eu, atâta timp cât sunt în uniformă, simplul fapt că ştie lumea că reprezint o instituţie cu mare influenţă în societate, îţi impune un stil de viaţă mai decent...
- Ce ţi-a trebuit să intri în poliţie?
- Am vrut să fac o schimbare în viaţa mea! M-am pregătit pentru a fi preot, nu profesor de religie, profesoratul am vrut să fie o perioadă de tranziţie, dar nu au mai existat parohii libere când am terminat eu studiile şi atunci am zis că nu ar fi rău să încerc o schimbare.
- Eşti mitic, la fel ca mine, te-a adoptat mai repede Ardealul...
- Da, când mă duc la Bucureşti mi se spune că un accent ardelenesc, când sunt aici tu îmi spui că sunt mitic... Chiar îmi place titulatura asta, pentru că Sf. Dumitru este patronul Bucureştiului, şi de aici probabil s-a împrumutat, pe lângă Cragiale, literatură şi... Dacă m-am adaptat bine la Ardeal? Mi se potriveşte ca temperament. Ardelenii sunt oameni mai molcomi, gândesc mai mult, aşa... Cred că mi se potriveşte!
- Minţi, ai învăţat să minţi?
- Aici intru în contradicţie şi cu Biblia şi cu codul penal! Nu, nu! De ce, ai simţit vreodată că ţi-aş fi ascuns ceva?
- Acum eu pun întrebări!
- Nu! Când este ceva care nu ştiu, recunosc că nu ştiu, nu încerc să mă ascund, când e ceva ce nu pot să spun, nu spun, dar nu... Să minţi înseamnă pierderea credibilităţii. În branşa asta, dacă o dată ai dezinformat, automat ţi-ai pierdut toată munca!
- Rolul tău este să păzeşti de a nu ajunge anumite informaţii la presă?
- Ideea nu este să ne construim o imagine falsă, ideea este să ne prezentăm aşa cum suntem, chiar şi cu punctele vulnerabile, pentru a putea să remediem acolo unde este cazul. Presa este câinele de pază al democraţiei şi faptul că, uneori, ne critică, dacă aceasta se justifică, nu poate decât să ne bucure, pentru că avem un partener de dialog credibil care ne arată ce lipsuri avem în activitate şi încercăm să...
- Ei, na!?...
- Cel puţin aşa simt eu... Atunci când este rea-intenţie, şi de o parte şi de alta, mă întristează astfel de situaţii.
- Ai raportat şefului că vii la interviu?
- Întotdeauna raportez! Şeful ştia, pentru că ai avut tu grijă să-i raportezi înainte!...
- Care ziarist te enervează?
- N-aş putea să spun că mă enervează cineva anume...
- Spune, atunci, pe cine apreciezi!
- Apreciez din fiecare jurnalist onestitatea! În măsura în care ziaristul este onest, chiar dacă mă critică nu mă deranjează!
- Un poliţist care te nervează?
- Şi la poliţişti e la fel! Aceeaşi situaţie...
- Vrei să spui că şeful nu te enervează!?
- Nu...
- La orice loc de muncă şeful îi enervează pe ceilalţi!
- ... (râde) asta te-a pus el să mă întrebi?...
- Nu, nu, dar eu recunosc că şefii mei mă enervează uneori!
- Nu pot să spun că mă enervează o persoană, fie ea şi cu funcţie de conducere, de multe ori sunt în criză de timp şi atunci devin un pic irascibil. Asta este situaţia obiectivă care mă enervează! Oamenii, în general, nu mă enervează.
- Când apare o ştire negativă, ce faci, o citeşti şi apoi raportezi, „şefu’, e naşpa!”?
- După ce o citesc, mă documentez, să văd ce informaţii se prezintă acolo, eventual aflu de la ziarist şi alte detalii care nu au fost publicate şi, împreună cu condcuerea, încercăm să analizăm, să vedem de unde a pornit informaţia, pentru a putea să mergem la cauza răului, să zicem...
- Tragi şi cu pistolul?
- Avem programe de pregătire, printra care şi şedinţe de tragere!
- Şi ţi-ai imaginat vreodată că în loc de ţinte sunt ziarişti?
- Eram sigur că o să mă întrebi asta. (râde)... Când trag la ţintă nu mă gândesc la o persoană anume...
- Nu la o persoană, la o meserie!
- Nu, nu încerc sp personalizez, nici nu aş avea cum... Apoi, personalizarea, chiar şi în glumă, preuspune să de vii ranchiunos şi atunci nu mai este interesantă munca cu colegii din presă.
- Ce-ţi doreşti cel mai mult?
- Pe ce...
- Pe orice...
- Sănătate!

Niciun comentariu:

 

Premianţii fără premii

search

Joia, la 17:00, se aude la radio

Most Reading