Serenadă pe tonul de la 112

Eram într-o seară cu nişte prieteni la o terasă. Ne cunoaştem de multă de vreme, dar tot de atâta timp, adică tot de multă vreme, nu ne-am mai văzut la un pahar de vorbă. Bucuroşi am început să ne povestim ultimele noutăţi din vieţile noastre. La un moment dat, iubita prietenului meu mă întreabă direct:

- Ştii cum mi-a făcut Ovidiu serenade cu ISU!?

Uluit, i-am răspuns sec că nu, lăsând să se citească pe faţa mea că a trecut pe lângă mine ideea ca acceleratul de Caracal.

- Stai să-ţi zic!, spuse ea, nerăbdătoare să mă pună cât mai repede la curent cu isprava amicului. Într-o seară, în urmă cu puţin timp, merg acasă hotărâtă să pregătesc ceva de mâncare. La o anumită oră, nu mai ştiu cât era ceasul, şi mă sună Ovidiu să mă anunţe că merge la o bere...

- Să-ţi spun că sunt la o bere, e un amănunt foarte important! - întervine amicul meu pentru acurateţea discuţiei.

- Când dormeam eu mai bine... De fapt, înainte de a adormi mă uitam la ştiri, ştiu doar că televizorul era aprins, dar ce ştiri erau nu-mi mai aduc aminte. Când dormeam eu mai bine, aud că sună telefonul! Răspund şi îl aud pe Ovidiu: "De ce nu răspunzi, în p..a mea, vai ce mă bucur că te aud. Ieşi, în p..a mea la fereastră şi fă-ne cu mâna!". Ies la fereastră, ca o floare de primăvară. Când mă uit jos, să-mi vină rău! Pompieri, poliţie, descarcerare, sirene, girofaruri şi o agitaţie demnă de filmele poliţiste.

De aici intervine în completarea discuţiei şi a poveştii, prietenul meu.

- După ce am stat la bere destul de târziu, dar nu nepermis de mult, am mers la părinţii iubitei mele, am luat fata de acolo şi am mers împreună spre casă. Am ajuns la uşă. Sun! Nimic!! Bat în uşă! Tot nimic!!! Am început să mă îngrijorez, crezând că i s-a întâmplat ceva rău. Am încercat să sparg uşa. (Amicul meu nu se poate mândri cu fizic de "demolition man"). De câte ori mă aruncam în uşă rezultatul era că... nu se întâmpla nimic. Am bătut cu picioarele în uşă, am tot sunat la telefon, la soneria apartamentului. Nimic!!! Disperat am coborât în faţa blocului şi, după ce am sunat un coleg care făcuse un material despre cei de la descarcerare care interveniseră la scoaterea unei persoane blocate într-un apartament, am sunat la 112. Am cerut ajutor pompierilor. Cu o operativitate de care nu-i suspectam, au ajuns la blocul meu în cel mai scurt timp posibil. În tot acest răstimp eu sunam disperat pe cele două telefoane mobile ale iubitei mele. Mi-a răspuns într-un târziu! Dar pompierii şi poliţiştii erau deja jos, în faţa blocului. Le-am explicat că totul este în regulă acum, că nu a fost o alarmă falsă. Poliţistul mi-a zis că trebuie să iasă iubita mea la geam şi să ne facă semne că este ok. Şi aşa a făcut!

După toată tărăşenia, amicul meu, împreună cu un coleg de muncă, pe care-l alarmase între timp şi venise şi el la locul cu pricina, a urcat în apartament cu intenţia declarată de a bea o duşcă de tărie. Ultima replică a iubitei lui a fost:

- Vai, Ovidiu, ce ai murdărit uşa!