Regretul de a nu fi mai bătrân

Cred că nu m-am făcut destul de bine înţeles. Cu riscul de a-i enerva pe unii, revin şi subliniez astăzi câteva chestiuni. Premisele demersului meu, cel de acum, se vrea a fi observaţiile nemijlocite referitoare la reacţiile mediului înconjurător şi al conţopiştilor. Dacă scrii despre unul, huzureşte adversarul lui! Când dai mai multă atenţie celuilalt, „victima” de dinainte uită lezmajestatea de care ai dat dovadă şi ţopăie de fericire. De îţi permiţi luxul să scrii despre nu ştiu ce funcţionar sau directoraş intră în acţiune o întreagă maşinărie de tras sfori. Totul pentru ca nu cumva imaginea tovarăşului, pardon, domnului, să fie şifonată de vreun ziarist, blogger sau scriitor de pripas. Şi dacă se întâmplă, totuşi, să fie publicate informaţii despre activitatea acestuia se sare la gâtul autorului suspectat că a fraternizat cu „duşmanul”. Apoi începe prigonirea subalternilor pentru a vedea de unde s-au scurs informaţiile.

Meseria de jurnalist s-a transformat, sau se încearcă transformarea acesteia, într-o manieră de tranşare a disputelor dintre diversele tabere care se luptă pentru acapararea privilegiilor. Atunci când nu se reuşeşte capacitarea ziarului sau ziaristului eticheta de vândut este pusă imediat pe coperta publicaţiei sau în fruntea jurnalistului. De ce? Pentru că dacă nu ai reuşit să cumperi tu ziaristul înseamnă că altcineva a dat mai mult. Desigur, unii dintre cei care se credeau ziarişti au ajuns să-şi vândă sufletul pentru câţiva arginţi.

Nimic nu merită mai mult dispreţ pe lumea asta decât parvenitul care pozează în monument de corectitudine. Cât de disperat trebuie să fi să suni prin redacţii şi să ţipi la telefoane că şeful tău e cel mai bun şi că EL este ăla care trebuie mediatizat?

De-a lungul carierei de ziarist am făcut, recunosc, mici compromisuri încercând să nu mă compromit, dar să văd şi să aud aşa ceva, chiar nu credeam că este posibil. Iată că m-am înşelat.

Regret că nu m-am născut mai devreme şi să am şansa de a urma cursurile şcolii superioare de partid şi de stat. Nu pentru că poate aş fi ajuns altceva, ci poate pentru că aş fi fost mai nesimţit!