Un produs Blogger.

Premianții fără premii

O doctoriță pe care o respect

joi, 16 mai 2013

E clar. Suntem de departe o nație cu spirit și spun să ne și trăiască. Spiritul, că despre el vorbesc. Vorba lui Garibaldi, citat de nenea Iancu, "Bravos, națiune, halal să-ți fie!".
M-am uitat aseară, după multă vreme, la Antena 3, era emisiunea realizată de Mihai Gâdea. O familie, tânără acuza un medic, femeie, că le-a dat bani și că a făcut gestul ăsta pentru a nu fi dată în judecată și pentru a-și acoperi o eventuală culpă de malpraxis. Tânăra familie a fost cu copilul la spital unde a fost diagnosticat cu colon congenital. Au reclamat apoi că tratamentele, chirurgical și medicamentos, ar fi fost defectuoase sau nepotrivite. S-a filmat cu camera ascunsă, s-a difuzat o știre despre întreaga situație și familia a fost invitată în platoul emisiunii pentru a spune ce au pățit. Doctorița a intrat și ea în direct. De aici am avut senzația că e un teatru al absurdului.
Medicul a întrebat dacă și ce bani a cerut acuzatorilor ei. Tânăra mamă, deși a avut posibilitatea, nu a confirmat sau nu a acuzat medicul de așa ceva. Medicul a recunoscut că i-a dat bani pentru că a fost impresionată de situația familiei și a ales să o ajute. Oamenii, părinții adică, au perceput gestul femeii ca o recunoaștere a unei vinovății.
În timpul emisiunii, mama micuțului a prezentat calvarul prin care a trecut puiul de om. E înfiorător. Medicul a recunoscut și a prezentat istoricul afecțiunii și al intervențiilor chirurgicale, arătând cât de complexă este întreaga situație a pacientului. Toți cei prezenți în platou au început să fie  nedumeriți. Nu mai pricepeau.
Ciuvică a întrebat și el care este nemulțumirea tinerilor părinți. Dacă medicul e vinovat și recunoaște, plătind o eventuală despăgubire, latura civilă a litigiului se stinge. Rămâne culpa profesională sau penală, iar pentru asta puteau sesiza Colegiul Medicilor, Parchetul și Poliția. În mod surprinzător, medicul a cerut și el să fie cercetat. A subliniat că banii i-a dat mamei ca ajutor, că nu e primul caz când face asta. I-a mai ajutat și pe alții.
În finalul emisiunii acuzatorii nu mai aveau nimic de reclamat, dar au dat un sfat medicilor. Să fie mai atenți în munca lor să nu mai sufere oamenii.
Nu sunt un avocat pro bono al personalului medical, dar uneori se reclamă numai așa, din inerție. Părea că și realizatorul emisiunii este stingherit de întreaga situație. O felicit pe doctoriță pentru deschiderea de care a dat dovadă și de atitudinea plină de respect chiar și față de acuzatorii ei. Recunosc că la începutul subiectului eram convins, nu știu de ce, de vinovăția personalului medical. În timpul discuțiilor părerea mi s-a schimbat.

Niciun comentariu:

 

Premianţii fără premii

search

Joia, la 17:00, se aude la radio

Most Reading