Quo vadis

Există vreo şansă să ne mai oprim din cădere!?

Majoritatea oamenilor discută între ei având la bază neîncrederea. Ascultătorul suspectează că este minţit şi, în timp ce caută sensuri ascunse în vorbele interlocutorului, se pregăteşte să mintă la rândul lui pentru a nu lăsa impresia că este păcălit.

Nu toţi oamenii sunt aşa, desigur, dar şi ei sunt trataţi la fel, cu neîncredere.

Este o cursă a lui "care pe care", chiar dacă nu ştie nimeni care este miza. Ah... o viaţă mai bună!

Atunci când mai găseşti pe câte unul gâfâind în timp ce se odihneşte şi întrebat fiind de ce se încrâncenează, se uită la tine şi te întreabă din priviri: "cum de ce!?". Ca şi când asta ar fi de la sine înţeles.

Nu o să apuc să văd schimbarea în lume, nici nu ştiu dacă ea va exista, dar e frumos să visezi, să ţi-o imaginezi şi să speri la ea.

Culmea este că, mi te imaginez, cititorule, cum ţi se iţeşte un zâmbet în colţul gurii. Poate ironic, poate de amar, poate unul indiferent... Important este să râzi.

Dar, revenind la ideea de mai sus, atunci când ştim, când suntem siguri, luăm în calcul incertitudinea!? Dacă avem în faţă un om sincer pe care îl nedreptăţim!? Ne asumăm riscul de a fi păcăliţi sau, preventiv, "dăm" primii!?

Judecăm aspru judecătorul, în timp ce privim cu milă pe vinovat şi îl condamnăm, dacă se poate la moarte, pe cel fericit.

Există oameni care se prefac prieteni!? Poţi mima prietenia cu zâmbetul pe buze în timp ce decupezi podeaua în jurul scaunului celui care-i întinzi mâna liberă, şi asta doar pentru a te asigura că nu fuge la timp!? :)

Şi dacă nu moare, tu vei fi oricum primul la faţa locului, iar martorii te vor găsi acordând primul ajutor.

Ce bine, că toate astea sunt scenarii...