Auzi despre o melodie care îţi place, nu-i ştii titlul, dar îţi vin în minte frânturi din textul ei, nu e nicio probemă. Google - moşul acela înţelept de pe internet, care le ştie pe toate, vorba lu' Pruteanu (dacă vă mai aduceţi aminte de el) - îţi stă la dispoziţie. În mai puţin de o secundă afli melodia, o asculţi pe youtube, o downloadezi şi o poţi avea acasă, în maşină, pe ipod etc.
Înainte de era IT lucrurile erau ceva mai complicate. Eu nu am avut scule de redat muzică, de fapt, am avut, dar ceva mai târzior decât mi-aş fi dorit. Cine avea magnetofon - erau în vogă celebrele Majak-uri (maiacuri) - era jupân. Era chemat pe la tot soiul de chefuri, era rugat să "dea" discotecă şi nu era gratis. Îmi aduc aminte că un prieten de-al meu a câştigat bani de o Dacia 1300 într-un an numai cu mersul la petreceri. Dar să revin, cine avea magnetofon era un fel de zeu. Benzile erau impresionante, ore întregi de muzică, iar dacă se "trăgea" mono, chiar dacă se pierdea la calitate, se dubla timpul. Deci, cantitatea de melodii era uriaşă pentru vremea aia. Ne rugam de ei, noi ăştia mai amărâţii să ne dea şi nouă câte o melodie-două acolo. Se lăsau greu. Nu le convenea să se înmulţească numărul celor care aveau aceeaşi muzică, mai ales într-o zonă geografică restrânsă. Ca să iei muzică unul de la altul aveai nevoie de cabluri. Fără ele erai terminat, de aia trebuia să aibă mare grijă de ele. Să nu se strice, să nu se dezlipească contactele cositorite etc.
După magnetofoane au apărut casetofoanele, care utilizau tot banda magnetică, dar care era pusă într-o carcasă compactă, fiind ceva mai protejată. Astea, casetofoanele, au apărut cu microfoane încorporate, care puteau înregistra ambiental. Era tărăşenie mare. Înregistram în draci. Ne plăcea să ne auzim răgind în difuzoare. Mda... Revenind la muzică, am descoperit cu toţii că producătorii au vrut să ne pună în dificultate. Aparatele aveau mufe jack, care nu se mai "pupau" cu alea de la magnetofoane. Deci, muzica era în pericol de a mai putea fi transferată de pe un suport pe altul. Desigur, era varianta să laşi magnetofonul urlând, casetofonul pe "rec" şi să se înregistreze în linişte şi în timp real muzica. Necazul era că apăreau tot felul de bruiaţii, începând de la bunica sau mama care te chema la masă, până la maşina care trecea pe drum sau poarta trântită de vecinul beat, care se întorcea acasă de la crâşmă şi trebuia să-şi arate bărbăţia în faţa consoarte năduşite abia ieşită din solarul de legume. Am depăşit şi impedimentul ăsta. Ne costa mai mult, dar, na, arta cere sacrificii. Sacrificam un cablu de "majak" şi unul de casetofon, le împreunam şi rezulta unul nou. Ce să mai, bucurie mare când am văzut că merge...
Am aflat apoi că dacă ai radiocasetofon poţi înregistra muzica de la radio pe casetă şi nu se aude nimic altceva, sunetul fiind preluat direct din modulul de amplificare FM. Eeee... altă viaţă! Era la radio, dimineaţa, o emisiune care se numea "curierul melodiilor". În fiecare zi de la ora opt, nespălat pe ochi, nemers la budă, stăteam cu degetele tremurând pe butonul de înregistrare şi pe cel de "pause", să "trag" muzica fără comentariile prezentatorului... Se auzea când porneam şi opream din cauza diferenţei de turaţie a motorului. Dar ce mai conta!? Important e că aveam muzica mea.
Pentru a proteja cureaua casetofonului derulam casetele cu creionul. Îl înfigeam în rotiţele dinţate ale casetei şi învârteam până ne săreau ochii din cap. Era un efort pe care nu-l simţeam, ni se părea firesc. Acum, când povestesc astea, se uită tinerii la mine ca la a opta minune a lumii. Trebuia să avem grijă să oprim casetofonul când ajunge caseta la capăt, să nu se stricea motorul sau cureaua. Am scăpat şi de asta după ce au apărut casetofoanele cu... "autostop". Puneai muzica, te băgai la somn şi te durea la bască. Ajungea la capăt şi se oprea singur. Phiii... ce bine era. Da, da' dacă erai la şpriţ trebuia să ai grijă să întorci caseta. S-a rezolvat şi asta în timp. Au apărut "scule" cu "autoreverse". Se întorcea banda singură. Când se îmbătau muşterii ascultau aceeaşi muzică toată noaptea. De fiecare dată suna altfel, adică altfel o auzeau ei.
Acu' e bine, da' parcă nu mai e farmecul ăla...
Foto: online-electronice.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu