Am fost martorul unor discuții. Cineva încerca să spună altcuiva despre ceea ce credea el că este important în trecerea noastră pe pământ, ce ar trebui să ne preocupe și ce îl preocupă pe el în mod deosebit. Interlocutorul lui părea foarte captivat de ceea ce auzea, iar la final a replicat:
- Bă, mă lași cu filozofiile astea!?...
Cel dintâi vorbitor, un tip rasat, cultivat și educat a schimbat subiectul, afișând un zâmbet ușor și sincer. Credeam că nu a auzit ce a spus partenerul lui de dialog... Numai licărul din ochii lui, ușor estompat, trăda ușoara suferință, generată de faptul că el nu a reușit să transmită corect mesajul către omul cu care discuta.
Tratăm ușor superficial relațiile cu oamenii care gândesc mai mult decât media indivizilor din societate? Habar nu am, dar am constatat, nu de puține ori, cum termenul de filozof a căpătat conotații peiorative, după ce a fost degenerat în accepțiunea vulgului. Atunci când nu înțelegem, când nu putem pătrunde esența mesajului, nu ne permitem libertatea de a întreba, pentru că este înjositor, dar preferăm să spunem scurt: asta e filozofie! Nu dragostea de înțelepciune vrea să fie evidențiată, ci derizoriul în care este aruncată persoana și gândirea ei de către ceilalți.
Încadrarea în cadrul acestui arhetip are rolul și de a închide discuția, acuzatorul fiind convins că dacă un lucru nu este așa cum îl știe el, conform tiparelor, uzanțelor, atunci lucrul ăla nu există și nici nu poate fi altfel. Filozoful, așa cum este înțeles conform celor spuse mai sus, a ajuns să aibă statutul unui lepros, în sensul că este izolat de ceilalți. Și ei sunt de înțeles, se protejează...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu