Nu-i și-i bine!

Mi-am adus aminte de titlul ăsta, al cărții lui Ion Hânguleșteanu, în timpul unei discuții cu un amic. Copilul de la țară, pe o ploaie torențială, a fost dus la oraș, purtat pe umeri de tatăl său, să dea examen la școala normală de unde trebuia să iasă învățător. După fiecare probă se afișau rezultatele parțiale, iar pe liste se regăseau cei respinși la probele eliminatorii. Dorința mare de a-și vedea copilul mai bine îl făcea pe țăranul român să fie gâtuit de emoție.  Dădea din toate, se îmbrâncea, chiar dacă nu știa să citească, pentru a ajunge în fața listei. Se uita chiorâș la ea și întreba pe careva, al meu e!?. Nu! După răspuns se apuca să-l pocnească pe ăla micu', îndurerat, paradoxal, că fi-su a ratat șansa unei vieți mai bune.

- De ce îl bați, măi, omule?

- Am muncit să-l fac om și acu tot la sapă cu mine ajunge. Nu e pe listă, s-a terminat!

- Stai, mă, creștinule, că dacă nu e pe listă e bine, acolo sunt ăia respinși.

Îl apuca mustrarea de conștiință, îi lua un covrig și un pahar cu bragă rece în încercarea de a repara gestul necugetat. Dar, istoria se repeta după fiecare probă eliminatorie. Era greu de înțeles, dar și mai greu de acceptat pentru el. Cum, adică, nu-i și-i bine!? Când s-a obișnuit cu asta, la final, s-a afișat lista cu cei admiși, pe care s-a regăsit și odorul lui. Bineînțeles, că schimbarea criteriului de afișare l-a derutat pe om și i-a aplicat iar o corecție pentru că numele lui era pus în geamul școlii.

- Ce ai cu el?

- E pe listă! Gata, s-a terminat!

- Aia înseamnă că a reușit. Trebuie să-l feliciți, să-l pupi, nu sa-l omori.

Eh... revenind la discuția despre care pomeneam la început, ea avea ca subiect conștiința. interlocutorul meu spunea că este imposibil să promovezi în condițiile unei conștiințe prezente și active, în timp ce, pe de altă parte, lipsa ei poate fi un catalizator al ascensiunii.

- Adică, spun eu, nu-i și-i bine!?

- Cam da! Dacă ai conștiință nu poți promova, pe când în lipsa ei ți se deschid mai ușor căile, dar devii un jeg de om.

- Ceea ce înseamnă, zic eu, că vinovată este tot conștiința și pentru lipsa ei. Ea a ales să-i părăsească pe unii lăsându-i pradă junglei sociale. Deci, este tot o chestiune de conștiință.