Asist, alături de alţi semeni de-ai mei, la un mod în care românii sunt criticaţi în bloc. Li se reproşează că sunt nesimţiţi, puturoşi, lipsiţi de simţ şi iniţiativă civice. E drept că la prima vedere aşa pare să fie, dar...
Până în decembrie 1989 trăiam o euforie a românului deştept, harnic şi patriot. Maşinăria de propagandă a partidului unic urmărea realizarea acestui obiectiv, şi anume inducerea convingerii că nu mai este nimeni ca românul sub soare.
Imediat după căderea regimului lui Ceauşescu, probabil şi sub imperiul respingerii a tot ce venea din perioada respectivă, singuri am început să prindem ură faţă de noi, faţă de limba română. Cuvinte pe care le foloseam până deunăzi au devenit desuete, golite de conţinut, chiar indecente. Patrie, patriotism au devenit o bună bucată de vreme aproape interzise de noile mentalităţi aflate în formare. Culmea este că noi suntem cei care ne criticăm cel mai tare. Problema este că o facem global - românul este considerat prost, puturos şi lipsit de moralitate atunci când este judecat ca naţie, ca popor. O judecată făcută tot de români, care sunt părţi componente ale subiectului analizat, aceiaşi români care în urmă cu 25 de ani susţineau vocal virtuţile naţiei.
Cert este că în intervalul ăsta de două decenii şi jumătate ADN-ul nostru nu a suferit modificări de substanţă, nu a avut timp. Noi, românii am simţit mereu nevoia de a ne declara ori ca fiind cei mai buni, ori de a spune că suntem cei mai proşti. O încercare de a ne poziţiona în cadrul atitudinii normale, al unui model de conduită firesc, ar sortită eşecului!?
Mă revoltă teribil revoluţia făcută pe internet, fără niciun fel de rezultat concret. Limitarea la înjurat poporul român în ansamblu a devenit sport naţional. Sunt indignat când văd români plecaţi la muncă în străinătate că înjură poporul. Îi înţeleg să dea cu politicieni şi autortiăţi de pământ atunci când au motive şi argumente, dar poporul sunt şi ei. Pe unii îi ştiu bine şi i-am ajutat personal în urmă cu mulţi ani de zile, pe vremea când lucram în presa centrală. Acum, de la mii de kilometri distanţă, înjură şi aruncă cu mizerii în români. Îi înţeleg, este greu să arunci din biblioteca sufletului părinţii, bunicii, morţii şi locurile copilăriei, fapte care, asociate cu o cultură şi o educaţie precare, generează frustrări uriaşe.
Nu susţin că la noi sunt codrii verzi de brad şi nici că este doar jale în casă, cum spunea Goga, dar cine să ne schimbe, să ne îmbogăţească spiritual şi cultural, cine să ne educe!?
Am învăţat prea repede fuga de noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu