Nu știu dacă starea mea este din cauza vremii sau a faptului că de dimineață am căutat juma de oră gaica de la o curea. Cert este că sunt întors pe dos. Am momente, clipe, zile chiar când dau dovadă de sensibilitatea exacerbată. Ba, mai mult, mă afectează lucruri care pentru restul oamenilor par banale, Dar, nu, domnule, pentru mine par să fie capitale și am senzația că de lucrul ăla, mărunt așa cum este el, pare să atârne întreaga mea existență. Alteori, mă lasă rece ceea ce pentru oamenii din jurul meu reprezintă chintesența vieții, ordinea primordială a lucrurilor și ierarhia valorilor fundamentale. Așa sunt eu.
Dar, pentru că vreau să discut despre nimicuri importante, țin să precizez ceea ce am spus unui confrate mai deunăzi. Pentru a fi scos din joc este suficient să fiu acuzat de ceea ce nu am făcut. Atunci paralizez din punct de vedere emoțional și intelecual. Nu reușesc să mă adun, nu știu cum să mă apăr. Am senzația atunci că un simplu NU ESTE ADEVĂRAT pare incredibil, că nimeni nu ar da crezare afirmației respective în lipsa unor argumente palpabile. Și atunci ce este de făcut!? Habar n-am. De fiecare dată, și asta am constatat-o pe propria piele, lucrurile s-au clarificat în timp. Nu foarte lung, dar trăit destul de intens.
Am mai fost surprins atunci când, vinovat fiind de vreo greșeală, mi-am recunoscut culpa și, declarând că regret, am încercat să repar gestul meu necugetat reacția celor din jur a fost una foarte îngăduitoare, deși nu cred că se justifica.
Una peste alta, nu să știu că nu pot trăi în armonie cu cei din jur...
Hai, o zi frumoasă să aveți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu