Cu câţiva ani buni în urmă am avut un coleg care începuse să se deprindă cu tainele muncii la patron. Din afară, industria media pare un vis frumos - şi, fie vorba între noi, chiar este -, dar nu se reduce numai la asta. Există nerv, stres, bucurii, tristeţi, orgolii şi, desigur, invidii. Sunt multe momentele în care simţi că nu mai vrei, uneori că nu mai poţi şi îţi vine să înjuri de toţi Dumnezeii când vezi cum propăşesc alţii. Te simţi nedreptăţit, dar...
Îmi spune colegul ăsta al meu că nu ştie ce să mai facă, cum să se învârtă pentru a ajunge şi el în "linia întâi", acolo de unde, după părerea sa, se vede viaţa altfel. Dorea musai să promoveze, vroia să fie remarcat şi, mai ales, să fie recompensat. O să spuneţi că nu e nimic nelalocul lui şi aşa şi este. Am fost martorul eforturilor făcute de tânărul în cauză pentru a-şi atinge scopul. Era aproape dureros să-l vezi cum căuta orice prilej să sară în ajutorul unui coleg când erau şefii de faţă, pentru ca apoi să uite imediat de demersul său altruist. Nu-l mai vedea nimeni, deci nu se justifica! Nu pricepea de ce atitudinea lui nu generează efectul scontat de el.
Trece o bună bucată de vreme şi, la un moment dat, ne aduce soarta în aceeaşi echipă de lucru. Am muncit alături câteva luni bune. În relaţia cu mine a fost mereu principial şi corect. E drept că nici nu i-am dat motive de a fi altfel. Într-una dintre pauze mă abordează şi cu o privire dezamăgită îmi povesteşte visul lui. Dorea să promoveze şi să aibă motiv de a arăta celorlalţi, în special prietenilor, că el poate, că el ştie şi că el a reuşit.
I-am spus părerea mea. Nu cred că a "prins-o" atunci. Am subliniat faptul că dacă o să urmărească promovarea e posibil să o prindă în cele din urmă. Chiar şi cu eventualele pile pe care le căuta şi pe care le-ar fi folosit fără preget! Dar să se gândească bine dacă îşi doreşte neapărat "arderea" unor etape fireşti ale carierei. Pentru că, odată ajuns pe un palier superior, există riscul să clacheze mai repede decât şi-ar dori. I-am subliniat că ar trebui să fie preocupat de ceea ce face în prezent, să facă bine, să înveţe să plângă dacă este cazul, dar să o facă acasă, seara, înainte de culcare cu capul în pernă, şi a doua zi să o ia de la cap. I-am mai spus că este greu, că va fi frustrant să vadă cum nulităţile vor promova, dar să nu abdice de la idealul lui şi mai ales să nu se abată de la drumul care ar trebui să-l ducă către acesta, către scopul final.
S-a uitat la mine uşor nedumerit.
- Aha, a zis, mimând că îmi dă dreptate.
El a promovat, anii au trecut şi a intrat în cădere liberă. Ceea ce nu învăţase la timp l-a distrus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu