Duci o luptă colosală cu prostul care are școală... Am văzut de câteva ori mesajul ăsta în online atunci când vreunul supărat își vărsa năduful. Dincolo de aspectul ușor hilar al afirmației, aceasta are un caracter aproape axiomatic. Prostul cu școală devine un cataclism, ajunge să fie un veritabil pericol public. Dacă mai are și rolul de a lucra sau relaționa cu publicul este jale. Sfertodoctul, în cel mai fericit caz semidoctul, se consideră singurul specialist și nimeni nu are dreptul de a-l contrazice. Atunci când ceva nu este cum știe el, când nu se încadrează în șabloanele de gândire și de comportament, prostul cu școală adoptă o atitudine moromețiană - reacția este similară cu a lui Moromete când a văzut girafa - și afirmă răspicat asta e ceva care nu există! El nu poate concepe, pentru că nu stăpânește în profunzime fenomenul, că poate fi și altfel, că poate întâlni și situații care să difere de automatismele pe care și le-a dezvoltat în timp pe fondul inculturii, necunoașterii și al lenei.
Prostul cu școală are opinii pe care și le apără necondiționat și fără a face economie de efort, iar orice încercare de a-i spune că e posibil să fie și altfel declanșează o ostilitate furibundă. El vrea, ține morțiș, să aibă dreptate, să aibă ultimul cuvânt. Nu are nicio reținere să înlocuiască forța argumentului cu argumentul forței, deci va țipa, încercând să acopere un spațiu mai mare, va încerca să arate lumii că deține controlul. Când i se cere un argument în favoarea opiniilor enunțate va sublinia că nimeni nu face asta, nimeni nu a mai auzit așa ceva sau că nu se poate. Nu poate să argumenteze, nu știe, dar are certitudini.
Mda, opinia e liberă, dar nu obligatorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu