Ne prăfuim din lipsă de timp

Trăim căutând importanța vieții. Dar care e aia!?

Discutam cu fiica mea, așteptând-o să vină pentru prima dată în vizită la mine. Pentru prima dată după divorțul de acum opt ani. Spunea că este timp, că nu e pregătită. Este timp pentru ce!? Am întrebat-o încercând să aflu răspunsul care să mă liniștească. Nu mi-a răspuns... A zis că este timp.

Avem timp timp pentru orice. Să alergăm după bani, să muncim, să ne încrâncenăm, să ne războim... Mai avem timp și pentru chefuri, pentru beții... Unii dintre noi reușesc să facă bani, să aibă mulți, să se plimbe, să etaleze bogății.

Pierdem din vedere aspectele mărunte. Poate pe cel mai mărunt dintre ele, ăla care, așa cum spuneau cei de la Pasărea colibri, este secunda ce mă ține fără moarte și pe mine. Avem impresia că suntem invincibili, nemuritori.

Mergem prin lume apăsați de griji, de gânduri. Uităm să zâmbim, uneori nu ne facem timp să spunem cuvinte frumoase celor din jur tocmai pentru că... avem timp.

Vine, însă un moment, fatidic, care ne schimbă viețile într-o singură secundă. Atunci regretăm nespusele cuvinte celui drag, regretăm nemângâierile, ne macină iubirile neâmpărtășite, dar cel mai grav ne afectează pasivitatea avutului de timp.

Timpul este aliatul sau inamicul nostru, funcție de ce ceea ce trăim. Bucuroși, îl simțim ca partener, triști, ca pe un adversar.

Discutam cu cineva aseară despre un eveniment tragic. O familie înstărită și-a pierdut copilul în mod tragic. Oamenii ăia, acum, sunt bogați sau săraci!?

Mergem în aceiași direcție...

Ne vom despărți unii de alții, dar cât suntem tovarăși de drum poate nu ar strica să fim mai atenți la timp.

Fuge.

Nu am fost prea atent la el, dar de ceva timp parcă mă macină. Vreau să mă uit la ce am în suflet și să desprăfuiesc timpul.

Să aveți zile frumoase și pline de timp...