Hai ne... haine

Nu haina îl face pe om...

Asta spunem mereu, aproape convinși de soliditatea afirmației pe care o clamăm ca principiu, dar de foarte puține ori realitatea concordă cu convingerile noastre. Dacă omul nu e la costum, nu merită să discuți cu el, dacă nu are haine de firmă nu prezintă capitalul minim de încredere, dacă nu picioarele băgate în nu știu ce pantofi nu este validat ca partener de discuție. Mai puțin contează aflarea valorii omului, asta e în subsidiar, aproape că nici nu mai contează. E suficient să cobori dintr-o mașină de lux, să ai cămașă scrobită, ochelari de soare, pe care să-i porți și noaptea (sic!, deci nu sâc!) și vei fi aproape instantaneu tratat ca un candidat la Academia Română. Nu mai contează că nu știi de ce nu se pune virgulă între subiect și predicat sau cum este la infinitiv verbul "a fi".

Ușile se deschid singure în fața mirosului de parfum scump, ești privit ca unul care le știe pe toate și oamenii cred că poziția corectă într-o astfel de situație este forțarea coloanei vertebrale să se strâmbe cât mai inedit. Ajungi și tu să crezi că așa e viața, că tu ești centrul universului și după tine se învârte soarele. E greu să reziști unei asemenea avalanșe de aprecieri fariseistice.

Dar nu haina îl face pe om. Dacă un gomos e prins în haine obișnuite, firești, se va scuza că nu e în ținuta corespunzătoare. Îl scot oamenii repede, nu haina îl face pe om! Așa este, dar de ce punem atâta accent pe aspectul ăsta?

E clar că mult mai multă prețuire merită cel care este îmbrăcat curat, îngrijit, cu haine firești, de pe care nu sare în ochi nu știu ce denumire a vreunei firme...

Să nu fiu înțeles greșit, nu am nimic cu cei care își permit să se îmbrace după tendințele modei, dar să faci eforturi să fii îmbrăcat în nu știu ce țoale de sute sau mii de euro și să stai cu chirie...

Apropo și de asta, cei care sunt proprietari de case trebuie să știe că la nivel mondial la un milion de persoane doar una este proprietar de casă achitată.