Dialog la cafea

- Bă, nene, am nişte draci...

Se uitară toţi la mine ca la a opta minune a lumii. Din respect, asta îmi place mie să cred, de silă sau poate din indiferenţă s-au făcut că nu aud ce zic.

Îmi scot cheile de prin buzunare, le arunc zgomotos pe birou, trântesc telefonul în sertar. Mobilul. Nu sertarul, telefonul e mobil. După ce îmi identific ceaşca cu cafea mă aşez în scaun şi privesc fix la caimacul care desena tot felul de forme, care mai de care mai bizare. Un sunet strident mă face să tresar. Alarma maşinii porneşte din senin, iar eu, cu un motiv temeinic, mă ridic şi mă duc la geam. Privesc afară... Nimic.

- De ce ai draci!?, mă interpelează un coleg căruia cofeina îi ajunsese la nivelul sinapselor.

Simt aroma de cafea fierbinte în nări. Nimic nu mă opreşte, nici nu ar avea cum fără să rişte o ripostă vehementă, să sorb aproape orgasmic lichidul maroniu. Încep să văd viaţa cu alţi ochi.

- Nu crezi că ne pasă de valori morale, de principii atâta timp cât ele nu ne angajează cu nimic!?

- Şi ce e nou în asta? Aşa e de când lumea.

Hm... dacă are dreptate!?...