Mă chinui să vorbesc.
Am învățat asta cu greu
Și mă tem uneori
Să nu stalcesc comoara
Lăsată de străbunii mei.
Mă chinui să grăiesc.
Învăț asta cu greu
Și mă tem mereu
Că nu știu să spun ce simt.
Încerc să nu mă rănesc rănind.
Mă chinui să zâmbesc.
Chiar dacă uneori fără motiv
Sau doar dintr-un banal mimetism.
Îl ofer, zâmbetul, fiind convins
Că voi avea, cândva, nevoie de el.
Mă chinui să vorbesc
Mă chinui să grăiesc
Mă chinui să zâmbesc
Pentru că nu mă mai chinui...
Să trăiesc.
Premianții fără premii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu