Un Dumnezeu prăfuit

În urmă cu câțiva ani am hălăduit pe coclauri. Mergeam foarte des pe dealuri, prin Ținutul Pădurenilor, unde am avut ocazia de a întâlni oameni minunați, frumoși, sănătoși la trup și minte. Prin peregrinările mele am ajuns și la Vălari, un sătuc de munte, așezat discret pe drumul care șerpuiește către Florese. Hâțânat de mașina care se zguduia din toate balamale am admirat o bisericuță din lemn, strecurată pe vârful dealului. Stătea acolo singurică înțepând cerul cu turnul clopotniței. Parcă vroia să spună, să strige că există și că are o comoară în ea.

La întoarcere am oprit în dreptul ei. După ce ne-am uitat minute bune, i-am dat roată și am vrut să intrăm. Era încuiată. Un drug de lemn bloca ușa de acces pe dinăuntru. O vecină care ne-a zărit de după gardul casei a dat fuga la noi. Era păstrătoarea cheii, de fapt a secretului de descătușare. Un fier îndoit la unul dintre capete introdus pe o găurică abia sesizabilă a tras deoparte bucata de lemn. Ușa s-a deschis cu scârțâit înfiorător. Imaginea în schimb, cea care ni s-a revelat, era una mirifică. Prin ferestrele mici, așezate în pereții de lemn mâncați de carii, ocolind delicat pânzele de păianjeni, razele soarelui cădeau în altarul prăfuit.

Cu greu ne-am descurcat, vorba vine, să ne croim drum prin praful gros. Picioarele noastre lăsau urme pe podele grele și înecate în colbul depus încet-încet de-a lungul anilor. Păream că strivim timpul care ne împingea în sus... Pe masa din altar niște straie preoțești așteptau parcă întoarcerea celui care să le îmbrace. Părea că Dumnezeu așteaptă să vorbească oamenilor. Lipsea mijlocitorul!

- De ani de zile nu a mai intrat nimeni aici, ne-a informat mătușa cu bluză albă și basma înflorată. De când a murit preotul...

Nu și-a mai continuat ideea. O idee prăfuită, cred că de asta se temea și bătrânica, să nu fie crezută depășită... 

Am plecat de acolo cu câteva poze și cu niște gânduri. Cred că aici, în bisericile astea se retrage Dumnezeu când e obosit de oameni, se odihnește și o ia de la capăt. Dar, chiar și așa, el nu se arată deranjat dacă îi vine cineva în vizită. Dumnezeul prăfuit rămâne pur... și așteaptă să ne scuturăm în casa lui praful de pe sufletele uneori prea întinate.