36 de grade Celsius. La umbră! Pe carafa plină cu limonadă un strop de apă se desprinde uşor şi o ia la vale. La început ceva mai şovăielnic, dar pe măsură ce se îndepărta de origini, locul iniţial, prindea viteză. Ştia că moare... Cum se poate asta!? Mă rog, fie! Oricum nu mai putea să întoarcă nimic, să schimbe destinul. A căzut peste o furnică istovită de căldura toridă şi de chinul de a căra o coajă de pâine către hambarul subteran. Stropul s-a făcut ţăndări, furnica revigorată şi-a isprăvit treaba...
- Cred că vine ploaia, a spus tânărul ridicând privirea către cer în timp ce mâna i se îndrepta către şezlongul de alături unde iubita lui zăcea răpusă de caniculă.
- Mare pagubă, ne răcorim puţin.
Zâmbetul fetei părea să o chinuie teribil, nici nu era de mirare, totul părea încremenit din cauza soarelui care pârjolea tot ce întâlnea în cale. Pe frunza de mentă aşezată uşor neglijent peste feliile de lămâi care pluteau printre cuburile de gheaţă o Drosophila melanogaster înfrunta ridiculizând astrul zilei. Se simţea relaxată, sigură şi solitară. Bine că nu ştia povestea Titanicului...
- Merg să intru în piscină. Vii şi tu!?
- Mai stau puţin la soare, i-a răspuns băiatul.
Fata s-a scufundat uşor în apa cristalină şi a început să înoate cu grijă, să nu-i deranjeze pe copiii din jur. Erau gălăgioşi, mulţi şi drăgălaşi. Ar fi fost o crimă să le strice jocul... Când a revenit de la grupul sanitar băiatul a fost întâmpinat de trupul delicat şi parcă desenat al iubitei lui.
- Ai ieşit!?
Nu a răspuns. Nedorind să o trezească s-a aşezat uşor pe scaunul alăturat şi căta din când în când cu privirea la ea. Şi-o imagina mireasă. "Peste câteva luni avem nunta. Doamne, ce frumoasă e!". S-a aşezat şi începu să citească. Lin, domol, pagină după pagină, a gătat cartea. Era o carte primită în dar chiar de la ea.
- Nu vrei ceva de băut!?
Nimic... Niciun răspuns! S-a aplecat să o sărute. Aşa o trezea de fiecare dată. Pişicherul ştia că astfel nu va fi certat chiar dacă o deştepta într-un moment nepotrivit. A înlemnit... Nu avea puls, nu respira... Tânărul se uita în jur şi aştepta să vadă semnele unei glume de prost gust, dar să fie o glumă!... Tremurând a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112.
- De cât timp e aşa, l-au întrebat cei de la Ambulanţă.
- Nu ştiu!
Manevrele de resuscitare au readus-o în simţiri.
- Trebuie să o ducem la spital pentru investigaţii complexe.
- Vin şi eu!
A ţinut-o de mână tot drumul. O nouă criză cardiacă a apărut.
- Va fi bine i-a spus el, sunt cu tine şi aici voi fi mereu.
La spital a fost internată iar medicul i-a dat o veste cumplită.
- Rămâne la noi până se va găsi un donator. Inima ei nu mai poate merge mai departe.
Credea că nu aude bine. Nu-i venea să creadă. În fiecare zi el era alături de ea, iar seara se rugau amândoi. Crizele erau tot mai frecvente şi mai lungi. Medicii îngrijoraţi refuzau să îi spună. Doreau să-l menajeze...
Într-o seară, pe când se rugau, o nouă criză i-a determinat pe doctori să o pună pe by-pass. Inima se oprise. Un telefon de la dispecerat anunţa că există un donator, apropiat de vârstă şi compatibil. După prelevarea inimii echipa de chirurgi a aşezat cu grijă inima în pieptul fetei şi cu grijă au pornit-o. Viaţa era pompată iar prin trupul firav şi delicat. Când s-a trezit, tânăra şi-a văzut părinţii bucuroşi că o mai au încă alături.
- Unde este?
- E plecat puţin, dar nu departe.
Zilele au trecut, fata a revenit acasă, dar privirea ei nu a mai fost niciodată la fel. Iubitul ei fugise.
- Mi-a promis că va fi lângă mine când mă voi trezi! Vorbea aproape cu obidă...
- Draga mea, îi spuse mama ei, luând-o după umeri, nu cred că ai motive să fi supărată. Iubitul tău te iubeşte, ştiu sigur.
- Ce iubire e asta, fără să-l văd şi departe de mine!?
- Fără să-l vezi, da, dar foarte aproape, inima din pieptul tău este a lui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu