A fost odată o femeie extraordinar de frumoasă, de o frumuseţe desăvârşită, dar care trăia o adevărată dramă. Era oarbă. Ea nu putea vedea stelele, nu putea zări soarele şi nici norii. Le cunoştea pe toate. Dar numai din poveştile spuse de alţii. Ajunsese să se urască chiar şi pe ea din cauza faptului că era oarbă. Ea ura pe toată lumea, cu exceptia prietenului ei care o iubea nespus de mult. El era întotdeauna acolo pentru ea, gata sa o ajute. Într-o zi ea i-a spus:
- Dacă aş putea să văd lumea, eu m-aş căsători cu tine!.
Într-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost luate jos, ea a putut să vadă totul, inclusiv pe prietenul ei.El a întrebat-o:
- Acum, că tu poţi vedea lumea, te căsătoreşti cu mine?
Fata s-a uitat la el şi a văzut că el este orb. Imaginea ochilor lui închişi a tulburat-o foarte mult. Ea nu se aştepta la asta.Gândul că trebuie să se uite la ochii lui închişi toată viaţa ei a făcut-o să-l refuze.
- Ştiu cât de greu este să nu vezi, şi eu am trecut prin asta, nu este uşor, dar mie mi-e foarte greu să privesc ochii care nu văd.
Prietenul ei a plecat, după ce a sărutat-o, rugând-o:
- Să ai grijă de ochii tăi, pentru că au fost cândva ai mei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu