Un produs Blogger.

Premianții fără premii

Ultimul interviu al lui Adrian Păunescu

luni, 31 octombrie 2011

Adrian Păunescu:
„Există mai multe unghiuri de atac asupra interesului naţional!”

Păunescu! Cred că atât este suficient pentru a-l prezenta pe cel cu care am stat de vorbă. Restul a spus el…


- Ne strică, ne omoară, ne alterează patima din România?
- Peste tot sunt patimi, n-avem, însă, mecanismul de stăpânit patimile. Nu patimile, mi se pare mie, că sunt rele, ci neputinţa noastră de a le ţine în echilibru.

- Când patimă, când încrâncenare…
- Încrâncenarea e mai mult!

- Nu ar trebui să ne ajute patima!?
- Am să vă dau un exemplu care este înfiorător! Dumneavoastră ştiţi că una dintre sursele vieţii este cancerul? El, care e moarte! El, atâta vreme cât nu s-a declanşat şi n-a invadat organismul, este energia din celulele care rămân tinere în organism. Aşa şi patima! Patima este combustibilul vieţii, combustibilul competiţiei şi, de aia, trebuie ţinut în frâu. Pentru a nu ajunge încrâncenare.

- Un paradox trăim de aproape 20 de ani, de când am învăţat să vorbim liber, sper că de gândit au fost mulţi care au făcut asta! De ce nu reuşim, atunci când propovăduim interesul naţional, binele general, să fim uniţi pentru a atinge aceste obiective?
- Pentru că în mod fatal există mai multe unghiuri de atac asupra interesului naţional. Fiecare dintre cei care deservesc, în sens negativ zic, interesul naţional are impresia că abia îl serveşte fiecare. Există şi multă incultură! Există şi oameni care nu ştiu ce fac!

- Aţi renunţat, eu spun că din păcate, la Cenaclul Flacăra!
- Sigur că e păcat, dar ce aş putea face în condiţiile în care totul s-a aşezat sub zodia câştigului imediat. Eu, ca să aduc un membru al cenaclului, pe care eu l-am lansat, la un spectacol, trebuie să-i plătesc atât cât eu nu am luat niciodată de la spectacolul nimănui. De la Flacăra nu am luat nimic, niciodată! Eu trebuie să-i plătesc pe aceia pe care i-am făcut. Asta e situaţia! Totul este acum profit imediat şi, dacă vreţi, chiar abjecţie uşor amenajată.

- A fost un joc al destinului ca Păunescu să candideze în judeţul în care la fiecare pas calci pe istorie?
- Nu! Nu, pentru că aşa cum am spus unor „binevoitori”, care habar nu aveau cine sunt eu şi care vorbeau – „Sudul, că vine sudul!” – şi am spus „Măi, copii, când eu relansam serbările de la Ţebea, dumneavoastră habar nu aveaţi că în cimitirul acela se află, de exemplu, şi mormintele lui Buteanu şi Groza!”. Eu am avut Ardealul meu! Eu am avut nebunia mea, care este pasiunea neamului meu, a bunicului meu pentru Ardeal. Bunicul meu, din cei şapte copii, pe cinci i-a trimis în Ardeal la şcoală, la Cluj! L-a trimis şi pe un nepot, care rămăsese fără tată după primul război mondial. Tatamare al meu a avut această obsesie a Ardealului! Tatamare al meu a fost rănit la Mărăşti, la mâna dreaptă, şi a scris câţiva ani cu mâna stângă! Tatamare al meu a luptat pentru unitate naţională. Şi în genere, să ştiţi, în ţăranii olteni din acea zonă unde mi-am petrecut eu copilăria există un puternic sentiment al Ardealului.

- E dureros că am învăţat să trăim cu răni!
- Aşa este! Asta este, de fapt, ecuaţia simplă a condiţiei umane. Dacă n-ai răni, nu vei şti niciodată nici ce este bucuria. Numai după ce suferi îţi dai seama cât de important este să redescoperi bucuria. Iar eu, ca să închei paranteza în ce mă priveşte, sunt fiul unui învăţător şi al unei învăţătoare care s-au cunoscut în judeţul Sălaj, au fost izgoniţi prin Dictatul de la Viena în sud şi au fost trimişi de Antonescu în Basarabia să reromânizeze, împreună cu învăţătorii şi preoţii din Ardeal, Muntenia şi Moldova, să reromânizeze Basarabia. Acolo, tata a plecat pe front şi mama a rămas cu sămânţa unui prunc, întâmplător eu! M-am născut în 1943, în vremea războiului! Tata a obţinut o permisie, a avenit, mi-a făcut botezul creştinesc şi s-a dus în continuare pe front. Eu am plecat în ’44, în braţele mamei, către Prut şi dincolo de Prut, să ne salvăm de venirea armatei sovietice. Aşa că în mine este ca într-un stick…
- …amintiri înmagazinate!
- Da, da, există toată istoria naţională. La mine, istoria naţională s-a situat în intimitatea fiinţei şi fibrei mele!

- Îmi propusesem să abordez o problematică politică, dar…
- Ce vreţi!

- M-am răzgândit, nu fac un secret din faptul că l-am cunoscut pe Adrian Păunescu când aveam vreo 10 ani la întrunire neoficială, între prieteni. Îmi doream atunci să fi vorbit cu Păunescu, ascultam joia Radio Cenaclul Flacăra. Mi s-a îndeplinit dorinţa după 28 de ani şi vorbesc despre viitorul României!. Las deoparte politica! Aş vrea să…
- Doar atât, la chestiunea despre viitorul României, viitorul României nu poate fi conceput în afara unui prezent urgent, care trebuie urgent rezolvat!

- Să vorbim despre salvarea tinerei generaţii, dacă nu sună prea pretenţios, prin cultură! Tot mai rari sunt tinerii cu cărţi în mână, cântând sau recitând o poezie! Poate am o mentalitate învechită, dar…
- Trebuie să vă spun că tentaţiile lumii moderne pot ucide o generaţie. Pentru că sunt tentaţii frivole, superficiale! Sigur că ele încearcă să şi pună în ecuaţie energia tinerei generaţii, dar, după părerea mea, o călăuzesc eronat! Nenorocirea pe care o trăim cu escaladarea violenţei pretutindeni nu poate fi tolerată! Este o chestiune foarte gravă! Am văzut cum, la nişte meciuri de fotbal, sau de handbal, sau baschet, se încaieră ca nişte duşmani. Oameni care împart acelaşi aer, împart acelaşi destin, uneori aceeaşi sărăcie, se potenţează-n ură şi e destul să zică unul ceva, că ălalalt zice şi mai mult şi, ca în filmul acela cu Stan Şi Bran, ne distrugem aşa…

- Nu a fost ca după abolirea sclavagismului, când trezindu-ne liberi în faţa informaţiei nu am ştiut ce să facem cu ea!?
- Foarte frumoasă întrebarea, excepţională! Dar eu vă spun ceva, noi suntem în sclavagism! Uitaţi-vă la fotbalişti, uitaţi-vă la antrenori! Îi zicem noi societate capitalistă, modernă, dar ce societate e aia în care un patron poate să dea afară, oricând un antrenor de fotbal!? De ce? Păi, ce, performanţele se judecă în trei etape, în cinci etape!?

- Pentru că este clubul X SRL!
- Şi dacă este SRL, ce!? Asta spun, că e gândită rău condiţia omului! De fapt, societatea românească se împarte, acum, în proprietari de sclavi şi sclavi! Cum vine asta!? Şi există, aşa, o pătură care ar dori să înaintăm spre feudalism.

- Ce e de făcut?
- De repus în funcţiune principiile elementare ale unei societăţi civilizate! Şi anume, munca să conteze mai mult decât hoţia, dragostea de ţară să fie o componentă a dragostei faţă de universalitate…

- Parcă ne este ruşine să ne mai spunem patrioţi!
- Ne este ruşine pentru că s-a lansat această fabrică infectă de etichete, care fabrică aparţine doritorilor de a sparge ţări! N-au zis ei, toţi aceşti capitalişti veroşi, să se termine cu statul!? Că statul, gata, a dispărut din istorie, şi statul american intervine şi naţionalizează bănci. Cum vine asta? Statul cel mai liberal din lume! Adevărul este totdeauna o rezultantă. Nu este nici la dreapta, nici la stânga în ecuaţia politică de astăzi! Trebuie luate toate lucrurile bune care s-au întâmplat în istorie. Dacă în feudalism, de exemplu, femeia era adorată, nu trebuie să demolăm şi acest mit al femeii! Să rămânem la ceea ce a fost un câştig atunci. Era un câştig respectul faţă de femeie, inclusiv pudoarea femeii trebuie păstrată! Faptul că nişte onanişti nenorociţi se duc la barurile unde se dezbracă femei şi se excită pentru o noapte, nu înseamnă că s-a rezolvat problema dragostei pe pământ! Dragostea are legile ei care nu ţin nici de voinţa mea, nici de Shakespeare, nici de voinţa lui Petrarca, ele aşa sunt şi, noi ca oameni care transcriu condiţia umană, trebuie să observăm asta! Or, chestiunea cu abuzurile care se fac pe seama libertăţii este foarte gravă!

- Negarea unei perioade de timp din istoria unui popor nu înseamnă ignorarea poporului care muncit?
- De două decenii tot vindem ceea ce înjurăm că s-a făcut atunci. De două decenii, generaţia actuală trăieşte din ceea ce au reuşit să facă generaţiile trecute.

- Sunteţi un om slab, plângeţi?
- Asta nu înseamnă slab! Aveţi o percepţie greşită asupra slăbiciunii! Nu! Eu vă dau un exemplu! Tată meu era mult mai bărbătos decât mine, nu mai bărbat, dar mai bărbătos, deşi cred că era şi mai bărbat că a făcut un băiat ca mine, eu nu am făcut un băiat ca mine, am făcut un băiat altfel! Bărbătos, cum era, când erau filme cu soldaţi români care mureau, filme artistice, nu mai putea de plâns! Spuneam: „Tăticule, de ce plângi, că e film!?”, îmi răspundea: „Aşa au murit românii!”. El nu-şi putea închipui că acolo sunt nişte artişti cărora li se dă cu vopsea roşie pe piept ca să pară credibil. Dacă a fi milos şi a lăcrima pentru părinţi, pentru situaţia din anumite momente, chiar şi pentru situaţia ţării, înseamnă a fi slab, sunt slab!

- Câţi dintre colegii din Senat reverberează când urcaţi la tribună? Pot fi acuzat de cultul personalităţii lui Păunescu. Sunt om şi am dreptul să o fac şi p-asta!
- Când sunt inspirat, toţi colegii mei vibrează! Contează foarte mult câtă încărcătură emoţională am şi câtă dreptate am. În general, eu nu mă calific la bătălii interpartinice, nu-mi plac! Eu încerc să spun probleme care trebuie să ne intereseze pe toţi. Dar dacă ziceaţi de lacrimi şi de plâns, aş fi încheiat spunând: „Ochii care ştiu să plângă văd mai bine!”.

Niciun comentariu:

 

Premianţii fără premii

search

Joia, la 17:00, se aude la radio

Most Reading