Un produs Blogger.

Premianții fără premii

Să întindem mâna pentru o viață

marți, 29 aprilie 2014

O tânără artistă din Deva are nevoie de ajutor. Face dializă, dar se pregăteşte pentru o operaţie dificilă – un transplant de rinichi. Cheltuielile se ridică la 10 mii de euro, iar Andrada este dispusă să muncească din greu pentru bani – poate realiza icoane
pe sticlă sau lemn sau pictură pe faţă.
Andrada are 28 de ani. De mică pictează şi a terminat Liceu de Artă. Făcea masterul la Bucuresti în artă sacră când s-a îmbolnăvit. S-a întors acasă la Deva să lupte cu boala. Face dializă de trei ori pe săptămână şi a primit certificat de handicap. Pentru ea, speranta este transplantul de rinichi.
Numai că o asemenea operaţie nu este uşoară şi nici ieftină. Costurile se ridică undeva la 10 mii de euro, bani pe care familia nu îi are. Tatăl Andradei a decedat în 2001, iar mama ei este pensionară. Mama a încercat să-i doneze un rinichi, dar din cauza unei suferințe medicale nu este compatibilă cu fiica ei.
Operaţia urmează să fie realizată de vestitul profesor Mihai Lucan la Clinica de Transplant renal din Cluj Napoca. Până atunci, Andrada se ajută de terapia prin artă – desenează în tuş, pictează icoane pe sticlă sau îmbină mozaicuri.
Andradra poate fi contacta pe blogul personal sau pe pagina de facebook. Este foarte talentată, iar icoanele ei îi împodobesc casa încă de când era mică. Mama Andradei speră într-un miracol şi spune că este extrem de dificil pentru un părinte să îşi vadă copilul suferind.
Andrada crede cu tărie că se va face bine şi îşi va putea ajuta semenii cu ajutorul talentului ei. Vrea să predea lectii de creativitate micuţilor.
Cei care îşi doresc să o ajute pe Andrada pot depune bani în contul RO71INGB0000999904170536, pe numele Preda Cornelia, deschis pe numele mamei, dar îi pot comanda și lucrări pe care tânără de-abia aşteaptă să le realizeze.

Niciun comentariu:

 

Premianţii fără premii

search

Joia, la 17:00, se aude la radio

Most Reading