Emoţiile unei premieri

Vineri seară eram rupt de obosit. Am ajuns acasă şi tot ce vroiam era să dorm, să mă odihnesc. Cred că era de vină şi o posibilă astenie de primăvară. Cu asta mă lupt în fiecare an, aşa că ne-am obişnuit unul cu celălalt, ba, am ajuns de ne şi respectăm reciproc. Am căutat ceva pe la televizor, care să mă relaxeze. Aş, ţi-ai găsit! M-am decis în cele din urmă să mă uit printre picături la un show cu români talentaţi. Am avut surpriza să descopăr suflete şi talente. Mă rog, atât cât mă pricep eu, spun că sunt talente. Cum a doua zi se anunţa una destul de aglomerată, am decis să trag pe dreapta şi să dorm. 

Foto: Mirela Filip

Dimineaţa mi-a bătut în fereastră cu razele soarelui, îndemnându-mă să mă ridic din iatac. Am făcut ochii roată şi, când am văzut primăvara de afară, mi-a revenit pofta de viaţă. Mai ales că urma să mă văd cu oameni frumoşi la Premianţii fără premii. Ca de obicei, ne-am întâlnit la o cafenea din apropiere, pentru a ne trezi şi pentru a ne introduce în atmosfera care avea să fie, de fapt pe care doream cu toţii să o creem. Am încercat de câteva ori să o sun pe Florentina Marincu. Nu răspundea... Am sunat şi la antrenorul ei, Nicolae Alexe. Linişte!... Am trăit nişte emoţii straşnice. Vă daţi seama că nu este de ici de colo să anunţi evenimentul şi să te trezeşti că tocmai protagonistul nu apare. Când mă gândeam eu, cu inima cât un purice, la ce o să fie, sună telefonul. "Alo, sunt la antrenament, la fără cinci o să fiu acolo aşa cum am stabilit", mi-a zis tânăra sportivă cu o voce grăbită şi cu respiraţia alertă. A întârziat un minut, dar asta doar pentru că venea direct de la pregătire. Am fost surprins la modul cel mai plăcut când am văzut că au ajuns în piaţă, alături de Florentina Marincu, antrenorul Nicolae Alexe şi directorul colegiului sportiv, profesorul Adrian Liga.

Foto: Andrei Rosetti

Măi, oameni buni, aveam în faţa mea, o tânără, dublă campioană mondială la juniori, o fată care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere de două ori şi de fiecare dată a privit drapelul României arborat pe cel mai înalt catarg în timp ce se intona imnul naţional pentru ea. Şi cu toate acestea, ieri, a fost atât de emoţionată în faţa unei mâini de oameni, că abia îşi mai putea stăpâni emoţiile şi lacrimile de fericire. Copila asta a realizat că este preţuită pentru munca ei, pentru eforturile de la antrenamente, pentru sudoare rămasă pe echipamentul sportiv şi pentru emoţiile din competiţiile internaţionale. Florentina Marincu este copila care a crescut frumos şi care tot aşa, adică frumos, ne face cunoscuţi în lume, arătând indubitabil că românii au valori, iar acum românii încep să arate lumii că ştiu să-şi preţuiască oamenii de nădejde, acei semeni care sunt modele şi motive de mândrie.

Vă mulţumesc tuturor pentru sâmbetele frumoase pe care mi le oferiţi.

Mulţumesc, Florentina Marincu.

Mulţumesc, Nicolae Alexe.

Mulţumesc, Premianţilor fără premii.