În urmă cu 5 ani de zile am răspuns unui chestionar trimis de un student la jurnalism în Bucureşti. A fost ca un fel de interviu. Am primit de curând pe mail răspunsurile mele. Uitasem despre episodul cu pricina. Am recitit şi vă invit şi pe voi să faceţi la fel. Deci…
- Din experienţă şi observaţii personale, un scurt comentariu asupra sistemului media după decembrie 1989.
- Presa românească a început sub semnul entuziasmului pentru a ajunge în era subjugării intereselor economice. Totul pentru a putea reuşi să supravieţuiască într-o economie de piaţă aflată în formă incipientă. Rolul informativ a fost lăsat în plan secund, iar spectacolul ieftin a fost preferat pentru creşterea vânzărilor. Din acest motiv au fost acceptate ca jurnalişti persoane care nu se pot lăuda că stăpânesc un domeniu sau altul al vieţii cetăţii. Înţelegând foarte puţine, şi aici mă refer la jurnalişti, cu atât mai puţin a reuşit să înţeleagă publicul ceea ce i se transmitea. Comentariul se referă la presa făcută în teren, şi nu la analizele politice şi talk-show-uri.
- Cum aţi caracteriza relatia presă - câmp politic în cele două decenii de presă post-comunistă? Câteva trăsături şi explicatii.
- Din nefericire, aceasta s-a transformat într-o relaţie de tipul parte-întreg. Meritul este al politicienilor, pentru că s-au adaptat foarte rapid la noile “condiţii de muncă” şi au plusat pe ideea publicităţii, făcând ca unele publicaţii sau trusturi să depindă de fondurile financiare provenite din mediul politic. Este trist că se încheie contracte de publicitate care, de fapt, reprezintă, taxe de protecţie percepute de unele publicaţii. Un lanţ al slăbiciunilor!
- Cum credeţi că a influenţat contextul economic evoluţia sistemului media?
- Aici, cred că am răspuns în mare parte ceva mai devreme. Investiţiile făcute de unele categorii de oameni care nu au avut niciun punct comun cu această profesie a dus la scăderea calităţii actului journalistic. S-a urmărit obţinerea de profituri imediate. Şi aici nu mă refer numai la beneficiile financiare imediate, ci şi la promovarea, prin campanii de presă puternic susţinute, a unor oameni în diferite funcţii decizionale, care, prin activităţile lor, să ducă, în final, la profiturile financiare.
- Este sistemul media indepenendent în Romania post-comunistă?
- Aici nu se poate răspunde direct fără teama de a greşi sau fără a risca prezentarea unui punct de vedere incomplet. Dacă se face o delimitare clară între independenţă şi libertate abia atunci putem intra pe fondul problemei. Acceptând noţiunea de libertate ca asumarea unei conduite între anumite limite unanim acceptate şi impuse, atunci putem spune că sistemul media se bucură de o doză de libertate care variază în funcţie şi de calităţile umane ale membrilor colectivului de jurnalişti. În timp ce, dacă privim independenţa ca un mod de manifestare a liberului arbitru, putem susţine că nu este tocmai un ideal de atins independenţa jurnalismului în nicio societate.
- Câteva aprecieri referitor la dezvoltarea presei scrise, presei radio, presei tv, presei online în aceeasi perioada.
- Pe fondul crizei economice, a crizei de credibilitate şi a suprasaturării pieţei, oamenii de marketing au trebuit să caute tot timpul soluţii care să menţină interesul publicului treaz faţă de propriile produse. Aproape că la fiecare publicaţie omul, consumatorul de presă, aşteaptă să primească un bonus sau un produs la un preţ redus, în timp ce la emisiunile de radio şi tv publicul este ţinut în priză de concursuri sau de subiecte care sunt anunţate ca exclusivităţi sau incendiare, care se dovedesc în final că sunt cu totul altceva decât ceea ce se aşteaptă. Din această perspectivă nu ar fi exclus să asistăm la un moment dat la o puternică restrângere a pieţei de publicitate pentru media autohtonă.
- Ce înseamnă a fi jurnalist în România.
- Să accepţi condiţii de muncă impuse fără să fi consultat în prealabil, să calci în picioare principiile proprii, să nu ai atitudine – asta se cere în majoritatea locurilor. Ar fi de preferat să se aprecieze profesionalismul, onestitatea şi disponibilitatea.
- Este jurnalismul o profesie in Romania?
- Da! Asta nu se poate tăgădui, dar este una aflată într-un puternic proces de autodistrugere.
- Cine este jurnalistul? Intelectual, scriitor, detectiv, justiţiar, misionar, tehnician?
- Ar trebui să fie intelectual, pentru că dacă nu ştie să lucreze cu noţiuni şi concepte nu prea are cum să se descurce. Scriitor este, dar o verificare mai temeinică a cunoştinţelor de limba română la angajare nu ar strica nimănui. Dimpotrivă! Justiţiar, în nciun caz! Misionar, poate! În măsura în care jurnalistului i se permite, de către nivelul de pregătire şi de system, să scrie materiale de opinie, se poate face o accepţiune lato sensu a calităţii de misionar a ziaristului. Tehnician, nu, dar e obligatoriu să cunoască principiile de bază ale funcţionării aparaturii pe care o foloseşte în munca lui.
- Care este rolul jurnalismului în societatea românească post-comunistă?
- Ultima soluţie a nedreptăţiţilor, care speră că, ajungând cu problemele lor în presă, autorităţile vor depune mai multe diligenţe pentru a le găsi soluţii pentru acestea.
- Câteva consideraţii despre cenzură, autocenzură, libertate de exprimare, presiuni şi constrângeri.
- Cenzura mai există, dar nu la nivel instituţional. Ea apare ca efect al promovării în funcţii de coordonare a unor persoane incapabile să înţeleagă fenomenul, evenimentul prezentat şi atunci, pentru a nu cădea în “ridicol” întrebând pe alţii, preferă să elimine subiectul sau să modifice textul, care, astfel, nu mai reflectă fidel realitatea. Autocenzura există cu siguranţă. Şi este foarte bine! Teribil de periculoasă este, în schimb, autocenzura care ascunde în realitate alte scopuri sau care apare ca efect al lacunelor în pregătirea profesională. Libertatea de exprimare este un fundament al vieţii moderne. Confuzia dintre libertatea de exprimare şi independenţa limbajului este de natură a distruge din temelii statutul de jurnalist. Rezistenţa la presiuni şi constrângeri depinde de foarte mulţi factori pe care nu-I putem aminti în totalitate aici. Un rol important îl au personalitatea, educaţia şi profilul moral al fiecărei persoane.
- Deontologia profesională a jurnaliştilor români. Comentariu.
- Deontologia jurnalistică cred că ar trebui să impună o barieră acolo unde începe ridicolul. Se exploatează tot mai des erorile umane ale subiecţilor de presă în loc să se urmărească acţiunile premeditate ale acestora. Sigur, în cazul erorilor cu consecinţe grave nu se recomandă trecerea sub tăcere a acestora. Dar problema principală a societăţii româneşti, în opinia mea, este cultivarea de către presă a sentimentelor negative şi a slăbiciunilor umane. Lipseşte, dacă este permis, scopul constructiv al informaţiei.
- Au jurnaliştii români o cultură profesională omogenă (valori, proceduri, norme)?
- Nu, nici pe departe! Singurul lucru comun este goană după senzaţional cu orice preţ. Se pune mare accent pe patetism, în timp ce probleme importante sunt tratate în mod superficial sau chiar deloc.
- Noile tehnologii şi paradigma comunicaţională au impact asupra rutinii zilnice a jurnaliştilor? În ce fel? – Categoric, da! Jurnalistul pierde mai puţin timp cu documentarea subiectului (asta dacă o face, şi nu este ziarist de conferinţe de presă unde scrie după “dictare”), iar folosirea clişeelor de exprimare şi de tratare a subiectelor face să se piardă de foarte multe ori identitatea omului de presă. De foarte multe ori lipseşte amprenta proprie asupra prezentării subiectului de presă.
- Cum vedeti relaţia dintre globalizarea comunicării şi rutina profesională?
- Nu ştiu!
- Criticile arată tendinţa generală a media spre infotainment, divertisment, tabloidizare. Cum se împacă această orientare cu misiunea istorică de responsabilitate publică datorită impactului uriaş asupra vieţii oamenilor şi comunităţilor?
- Nu se împacă deloc!
- Se vorbeste din ce în ce mai des despre “convergenţa mediilor” în jurnalism. Sunteţi de acord?
- La o primă vedere pare să fie un avantaj, unul în favoarea consumatorului de presă. Numai că şi prezentarea în acest mod a informaţiei se face tot subiectiv, printr-o preselecţie făcută de jurnalist. Oricum este un pas înainte, scade foarte mult riscul unor denaturări mediatice. Dar nu le exclude!
- Consideraţii generale despre relaţia dintre media şi “public” ca obiect de activitate cotidiană.
- Publicul, consumatorul de presă, a fost transformat de mass-media, mai ales de televiziuni, din ţintă în marfă pe care trebuie să o achiziţioneze, pentru ca abia, apoi, să devină consumator. Aşa se face că politicile de marketing urmăresc “agăţarea” publicului pentru a-l face să revină la produsele trusturilor de presă în mod aproape invariabil. Abia după ce mijloacele media şi-au atins targetul şi au ajuns la numărul corespunzător de indivizi oarecum dependenţi informativ, se pune problema vânzării informaţiei către public, pentru că, nu-i aşa, portofoliul de consumatori este un atu în faţa agenţiilor de advertising, adică al banului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu